Mein Präsident,
de cînd aţi fost ales, în ciuda acelor, printr‑un făcut, mereu insuficiente secţii de votare, mai ales în străinătate, şi în ciuda tuturor curselor întinse prin nenumărate jocuri de culise, de altfel inevitabile în orice politică, atunci cînd subiectul e corect, cinstit (se citeşte naiv), înţelept (se citeşte inaccesibil), devotat unei cauze nobile (se citeşte prefăcut), imparţial, educat, calm (se citeşte molîu), dar eficient! („Da’ ce, se compară cu Băsescu?!“, răspunde vocea din off), ajungem la un conducător care depăşeşte, din păcate, experienţa mea de 70 de ani în materie de preşedinţi. Mein Präsident – îl numesc eu cînd vorbesc cu El în gînd –, cum de nu văd ei că Înălţimea Voastră nu urmăreşte nimic altceva decît ridicarea acestei ţări în care v-aţi născut, aţi învăţat, aţi crezut, aţi iubit, la întîlnirile cu cele mai înalte feţe europene, ne-aţi reprezentat exact cum aţi fi vrut să fim sau încă mai credeţi că am putea fi şi înaltele feţe v-au crezut şi ne-au respectat. („Ha, zice unul, de ce a numit-o pe Viorica premier, ca să fim respectaţi?“, aud o voce. „Nu, ca să compromită definitiv hegemonia penalilor de la putere.“) Ja, mein Präsident, vă numesc aşa fiindcă sînteţi german şi nu aţi avut nici o altă dorinţă, în momentul în care aţi ajuns să ne conduceţi, decît să ne fiţi călăuză şi aţi ales mereu drumul drept pentru ţara noastră, evitînd cu orice risc personal să ne duceţi în prăpastie. N-aţi avut alt gînd decît să ridicaţi România la cotele ţărilor europene, aşa cum au făcut-o altădată marii noştri monarhi germani, care au întemeiat România Mare şi respectată în vremurile acelea, gata să lupte pentru propăşirea ţării de adopţie împotriva propriei patrii.
Acum CCR v-a întins cea mai mare capcană. Crede că ameninţîndu-vă cu suspendarea o să vă facă să vă călcaţi cuvîntul. Mein Präsident, sînt convinsă că nu sînteţi în stare să vă călcaţi cuvîntul dat. Personal, văd în Înălţimea Voastră acel conducător care depăşeşte toate aşteptările acestui popor, singurul care-şi riscă scaunul ca să eradicheze corupţia, fiind mult prea puternic, mult prea drept, mult prea neînduplecat, ca o piatră aruncată de o tagmă de hoţi şi de laşi vînduţi să vă poată fisura integritatea. Îi văd rînjind la masa verde, făcînd cărţile, punînd ţara la cale prin WC-uri sordide. Mein Präsident, dacă nu aţi crede în dreptatea Înălţimii Voastre, n-aţi ezita să vă sacrificaţi pentru a respecta adevărul care e şi al ţării. Sînt sigură că nu puteţi să acceptaţi ceea ce nu credeţi, dacă vreţi să ridicaţi o ţară în care, din păcate, mulţi se mai încăpăţînează să afirme că pe lumea asta nu există munţi mai înalţi decît Negoiu şi Moldoveanu. M-am săturat de „verdicte politice“, confecţionate după placul unora care calcă legile ţării în picioare, zicînd că le respectă. Ştiu că Mein Präsident va da un verdict de caracter şi demnitate, pe care nu eu am căderea să i-l sugerez. Am credinţa că nu va ceda nici unei presiuni, oricît de mîrşave ar fi! Mein Präsident nici nu poate gîndi altfel. N-am crezut că, la 88 de ani, cînd eram convinsă că pot spune cu capul sus că sînt „cetăţean european“, mă voi vedea aruncată de o haită de barbari înapoi în comuna primitivă. Vă rog, oameni buni, nu mă faceţi să regret comunismul!
Nora IUGA
8 iunie 2018 (Sursă: Observatorul Cultural)
Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino; n. 4 ianuarie 1931, București) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.
Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” și „Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor „Gellu Naum„) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.
Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.
La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar[2], în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.
În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”[3].
Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” și „Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor „Gellu Naum„) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.
Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.
La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar[2], în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.
În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”
