Oamenii lui Cîțu au tăiat panglica la un obiectiv construit și inaugurat de Ceaușescu


Moment halucinant în județul Hunedoara, la barajul Gura Apelor. Liderii PNL, în frunte cu prefectul județului, Călin Marian, și deputatul liberal de Hunedoara, Vetuța Stănescu, au tăiat cu foarfeca panglica tricoloră, deși obiectivul a fost inaugurat în urmă cu 35 de ani. Ba mai mult, aceștia au spart și o șampanie de zidurile barajului, exact ca la lansarea unei nave maritime.
Un test banal, transformat în serbare populară
De fapt, conducerea Hidroelectrica ar fi intenționat să marcheze atingerea nivelului maxim de umplere a barajului. Însă, PNL a confiscat evenimentul și l-a transformat într-o scenetă ridicolă cu iz electoral. Așa se face că politicienii liberali s-au aliniat în fața presei unde, în lipsă de alte idei, au jucat piesa „inaugurării”.
Imediat, pe rețelele de socializare au apărut și ironiile la adresa gestului politicianist al liberalilor, dar și explicația logică a evenimentului care nu avea nimic festiv în sine.

„E un test în vederea retehnologizării.. Recepția barajului, cât și a cuvei aferente, a fost făcută cu ani în urmă. Cu tot respectul vă rog sa informați corect auditoriul dumneavoastră. Umplerea a fost făcută doar pentru a fi testat, în vederea retehnologizării hidrocentralelor de la Clopotiva…. E o chestie pur tehnică, nimic altceva”, a atenționat public un inginer din zonă.
Construit și inaugurat în timpul comunismului
De asemenea, oamenii le-au reproșat liderilor PNL că se laudă degeaba, întrucât barajul a fost construit și inaugurat pe timpul lui Ceaușescu.
Construcția barajului a început în 1975. Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m înălțime, 225 milioane de metri cubi de apă în lacul de acumulare, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops. Pe cursul râului Mare a fost construită o salbă de 10 hidrocentrale. Amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat are ca rol atât producerea de energie electrică, cât și regularizarea cursului râului și atenuarea undelor de viitură. Ultima verigă finalizată este formată din lacul de acumulare, barajul și hidrocentrala de la Sântămăria-Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigură alimentarea cu apă a orașelor Hațeg, Călan, Simeria si Deva.
Barajul de la Gura Apelor a fost inaugurat în 16 aprilie 1986.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare