O stângistă radicală cucerește Irlanda

Candidata independentă Catherine Connolly, susținută de opoziția de stânga, a fost declarată câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Irlanda, iar singura sa contracandidată, Heather Humphreys, membră a partidului de centru-dreapta Fine Gael, și-a recunoscut înfrângerea sâmbătă după-amiază, relatează AFP.

‘Catherine va fi o președintă pentru noi toți și va fi președinta mea’, a declarat Heather Humphreys la televiziunea publică RTE.

Catherine Connolly a fost felicitată și de vicepremierul irlandez Simon Harris, tot din partea formațiunii Fine Gael, un pilon al coaliției de guvernământ. ‘Îi urez mult succes’, a spus el.

Mandatul prezidențial este de șapte ani, iar rolul președintelui este în mare măsură simbolic, însă cu atribuții în consultările privind constituționalitatea proiectelor de lege, înainte de promulgare. Un președinte poate fi ales de maximum două ori.

Connolly, în vârstă de 68 de ani, a lucrat ca psiholog și ca avocat, și a fost susținută în alegeri de Sinn Fein – al doilea partid parlamentar ca mărime, de social-democrați, laburiști și alte formațiuni de stânga. Ea s-a pronunțat vehement în favoarea palestinienilor și susține neutralitatea militară a Irlandei, criticând utilizarea aeroportului Shannon de către militarii americani. Se consideră reprezentantă a unei ‘mișcări’ și ‘o voce pentru pace’ și unitate.

Humphreys are 64 de ani și a fost ministru în ultimul guvern de coaliție. Are origini rurale și – la fel ca oponenta sa – este mamă a doi copii. Ea s-a prezentat ca o candidată ‘de bun-simț’, pro-europeană și susținătoare a mediului de afaceri, promițând că dacă va fi aleasă își va valorifica experiența în guvern și ca manager la Credit Union. De religie protestantă, ea a susținut că are o înțelegere unică a diferitelor tradiții din Irlanda, țară majoritar catolică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare