Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al unei românce din Herța adresat președintelui Nicușor Dan si ministrului de externe Oana Țoiu.
Românii din Herța, Ucraina, au nevoie de susținerea Statului Român pentru a nu fi ucrainizați!!
”…sunt profund indignată de ceea ce se întâmplă în gimnaziul nostru – o reprimare sistematică a limbii române, inclusiv cazuri de hărțuire sistematică din partea corpului profesoral față de copii pentru utilizarea limbii române în timpul orelor și în pauze”, mai spune ea.
SCRISOAREA INTEGRALĂ:
Bună ziua!
Mă numesc Elena Zâgrea.
Vă scriu în calitate de mamă a doi copii, căreia îi este cu adevărat greu să tacă în acest moment.
Am doi fii. Cel mai mare este un apărător al Ucrainei și al poporului său, care încă din primele zile s-a ridicat în apărarea țării și a trecut prin toate ororile războiului. Cel mic este elev în clasa a III-a la Gimnaziul Kulikovka (Culiceni, n.r.) din cadrul Consiliului Local Herța, satul Kulikovka. Trăim într-o stare de anxietate permanentă, iar în acest context, orice problemă cu cel mic este percepută cu o intensitate deosebită.
Voi spune direct: sunt profund indignată de ceea ce se întâmplă în gimnaziul nostru – o reprimare sistematică a limbii române, inclusiv cazuri de hărțuire sistematică din partea corpului profesoral față de copii pentru utilizarea limbii române în timpul orelor și în pauze.
În plus, mă îngrijorează faptul că în liceul nostru, începând cu clasa a V-a, predarea în limba română va înceta cu totul, deoarece, din cauza noii reforme școlare, numărul școlilor din Ucraina cu predare în limba română se va reduce semnificativ până în 2027 (din 34 de școli vor rămâne doar 4).
M-am adresat de mai multe ori administrației liceului, am încercat să-mi explic poziția, să găsesc un compromis, dar nu am reușit să obțin nimic. La această postare atașez scrisoarea directoarei Toderian Anzhelika Ivanovna, pentru a fi clar că vorbele mele nu sunt emoții fără temei.
Cel mai dureros este faptul că fiul meu îmi povestește că, în pauze, profesorii îi fac remarci și îl certă pentru că vorbește în limba română. În propria lui limbă maternă! Nu pot exprima ce simt când aud asta de la propriul meu fiu. Nu este vorba despre disciplină — este vorba despre presiune și umilire. În același timp, în grupurile de chat pentru părinți, conducerea școlii raportează în mod ipocrit cum copiii învață cântece și poezii în limba română.
Înțeleg importanța limbii ucrainene. Nu sunt împotriva învățării ei. Dar de ce trebuie să se întâmple asta cu prețul înlocuirii limbii materne? De ce trebuie ca un copil să simtă că a vorbi limba familiei sale este ceva greșit?
În familia noastră vorbim în română. Este o parte din noi – din memoria noastră, din rădăcinile noastre, din identitatea noastră. Și mi-e teamă să văd cum fiul meu începe să se simtă jenat de asta, de parcă ar fi obligat să aleagă între școală și propria persoană.
Mi-e foarte greu să accept această situație. Nu este doar o chestiune de educație – este o chestiune de respect față de copil.
Și, cu toate acestea, vreau să subliniez: nu sunt împotriva învățării limbii ucrainene. Respect legile Ucrainei și înțeleg ce vremuri grele trăim. Fiul meu mai mare și-a riscat viața apărând poporul ucrainean în acest război îngrozitor. Dar tocmai de aceea mă doare în mod special să văd că în interiorul țării nu există loc pentru respectul față de lucruri atât de simple și de bază precum limba minorităților naționale.
Vă rog din suflet să acordați atenție acestei probleme și să o faceți cunoscută publicului, pentru a putea fi rezolvată la nivel interguvernamental. Din păcate, această problemă nu este specifică doar familiei mele și nu se limitează doar la școala noastră.
Vă rog să-mi păstrați anonimatul — pentru mine și familia mea este extrem de important — nu doresc ca, în cazul unor investigații ulterioare, copilul meu să fie tratat cu dispreț de către profesori.
Cu stimă, Elena Zâgrea
<okaquyetuta595@gmail.com>
La rugămintea autoarei, numele de familie este schimbat
