O persoană a intrat într-o unitate militară din Mamaia și i-a luat arma și încărcătorul unui militar

Un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, sâmbătă seara, în timp ce executa serviciul de pază în unitate, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20,15, şi l-a atacat pe militar, se arată într-un comunicat al MApN, transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe.

După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii.

„Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanţa şi organele de poliţie au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului”, se precizează în comunicatul citat.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus de urgenţă, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi apărare a obiectivelor militare

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania inchide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Articole relationate

    Categorii populare