spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-2.1 C
București

O nouă lovitură pentru băncile americane

Un analist de la Fitch Ratings a avertizat că băncile americane, inclusiv JPMorgan Chase, ar putea fi retrogradate dacă agenţia de evaluare financiară va înrăutăţi şi mai mult evaluarea sa privind mediul operaţional din industria bancară, conform unui raport publicat de CNBC, transmite Reuters conform Agerpres.

În iunie, Fitch a înrăutăţit evaluarea acordată „mediului operaţional” din industria bancară a SUA la „AA minus”, de la „AA”, citând presiunile asupra ratingului de credit al ţării, lacunele în cadrul de reglementare şi incertitudinile privind viitoarea traiectorie a majorării dobânzilor.

O altă retrogradare, cu o treaptă, la „A plus”, de la „AA minus”, ar forţa Fitch să reevalueze toate ratingurile atribuite celor peste 70 de bănci americane, a declarat analistul Chris Wolfe pentru CNBC.

Creditorii au fost afectaţi luna aceasta după ce agenţia de evaluare financiară Moody’s a revizuit în scădere ratingurile a 10 bănci americane de mărime medie şi a avertizat că ar putea retrograda calificativele altor instituţii financiare.

În 1 şi 2 august, pieţele bursiere din întreaga lume au înregistrat scăderi semnificative, după decizia Fitch de a scoate SUA din categoria statelor care beneficiază de cel mai bun rating de ţară („AAA”), investitorii preferând să se reorienteze spre active sigure.

În prima zi a acestei luni, agenţia de evaluare financiară a retrogradat, cu o treaptă, ratingul de ţară al SUA, de la „AAA” până la „AA plus”, vorbind de o eroziune a guvernanţei legată de crizele repetate provocate de negocierile pentru majorarea plafonului de îndatorare. Acest anunţ a provocat o cădere imediată, de aproximativ 0,30%, a cursului dolarului în raport cu moneda euro, după care cursul de schimb al monedei americane şi-a revenit uşor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare