Home Analize O nouă investiție in sănătatea din Mehedinți

O nouă investiție in sănătatea din Mehedinți

0

De curând a fost predat amplasamentul către constructorul care a câștigat licitația pentru realizarea proiectului tehnic și a lucrărilor de eficientizare energetică a Pavilionului de Neuropsihiatrie de la Gura Văii, care funcționează ca secție a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin.

“Prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, am atras fonduri europene pentru această investiție, la fel ca și pentru celelalte secții ale spitalului, fiind conștienți de necesitatea unei intervenții urgente pentru acest imobil.

Lucrările ce urmează a fi realizate includ:

anveloparea clădirii,

înlocuirea ferestrelor și a ușilor,

montarea unui sistem de ventilație modern, cu pompe de căldură, care va asigura atât încălzirea, cât și răcirea spațiilor,

reabilitarea completă a rețelelor electrice, termice și sanitare.

La finalul proiectului, Pavilionul de Neuropsihiatrie va deveni o clădire complet modernizată, eficientă energetic și adaptată standardelor actuale din domeniul sanitar.

Termenul maxim de execuție este de 20 de luni.

Am speranța că lucrările vor fi finalizate într-un timp mai scurt, în beneficiul pacienților și al personalului medical.

Este un proiect care demonstrează respectul și preocuparea mea și a colegilor din cadrul Consiliului Județean Mehedinți pentru condițiile în care sunt tratați pacienții și continuă strategia noastră de investiții consistente în sănătate.

Continuăm să investim în viitorul județului Mehedinți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version