spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

O nouă arestare la Kremlin: Cel mai important general rus din Caucaz

Un general rus din serviciul de protecție al înalților demnitari (Serviciul Federal de Protecție – SFP), a fost arestat vineri pentru presupuse fapte de corupție, relatează agenția EFE.

În urma unei investigații interne efectuate de SFP în unitățile din Caucaz s-au găsit indicii privind grave încălcări ale legislației în vigoare’, a declarat pentru agenția Interfax o sursă din respectivul serviciu.

Potrivit altor surse din media, generalul Ghenadi Lopirev a fost arestat în orașul Soci (situat pe țărmul Mării Negre) în cadrul unei investigații privind concesionarea ilegală de terenuri pentru construcția infrastructurii destinate Jocurilor Olimpice în regiunea Krasnodar.

La Soci s-au desfășurat în februarie 2014 Jocurile Olimpice de Iarnă, cele mai scumpe din istoria acestui eveniment sportiv. Potrivit lui Boris Nemțov, liderul opoziției asasinat un an mai târziu, în organizarea acelor jocuri și pentru lucrările efectuate au existat fraude masive cu fonduri publice.

Conform ediției de vineri a cotidianului Izvestia, în apartamentul generalului s-a găsit o importantă sumă de bani, iar primarul orașului Soci, Anatoli Pahomov, este martor în acest dosar.

Agenții SFP au percheziționat sediile din Soci ale acestui serviciu, precum și primăria orașului, pentru a căuta documente incriminatoare.

Potrivit presei, Ghenadi Lopirev este responsabilul cu gradul cel mai înalt al SFP în regiunea Caucazului.

În ultimele luni au fost arestați tot pentru presupuse fapte de corupție mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv ministrul economiei, Alexei Uliukaev, aflat în prezent în arest la domiciliu.

Dar, potrivit sondajelor, circa jumătate dintre cetățenii ruși consideră că acest caz al ministrului economiei este de fapt o reglare de conturi între clanurile aflate la putere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare