O NOUĂ ALIANȚĂ POLITICĂ EUROPEANĂ: Viktor Orban-Mateusz Morawiecki-Matteo Salvini

Premierii Ungariei şi Poloniei se vor întâlni joi cu liderul partidului de dreapta italian Liga în perspectiva formării unei noi alianţe politice europene, relatează MTI şi Reuters conform Agerpres.

Discuţiile dintre premierul ungar Viktor Orban, omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi liderul Ligii, Matteo Salvini, vor avea loc la Budapesta şi se vor concentra pe crearea unei alianţe între partidele Fidesz (Ungaria), Lege şi Justiţie (PiS, Polonia) şi Liga (Italia).

În urmă cu două săptămâni, Fidesz a părăsit Partidul Popular European, la două săptămâni după ce formaţiunea politică ungară a ieşit şi din grupul europarlamentar al PPE, denunţând adoptarea unei reforme a statutului acestui grup condus de către eurodeputatul german Manfred Weber.

Politicile naţionaliste ale lui Viktor Orban au fost considerate mai potrivite cu cele promovate de grupuri politice mai mici din Parlamentul European, precum Conservatorii şi Reformiştii Europeni, din care fac parte eurodeputaţii PiS, sau Identitate şi Democraţie, ce include printre altele Liga şi partidul francez Adunarea Naţională.

Orban a spus că a discutat cu partide cu ideologii asemănătoare despre crearea unei noi alianţe politice, iar Fidesz încearcă să creeze un nou grup politic în Parlamentul European. Liderul ungar a explicat că obiectivul este de a exista un cămin politic pentru Fidesz şi formaţiuni similare din Europa care nu vor ca aceasta să găzduiască migranţi şi doresc să ”protejeze” familia tradiţională.

În 2022 au loc alegeri legislative în Ungaria, pentru prima dată opoziţia urmând să facă front unit împotriva premierului Viktor Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare