O firmă legată de Ghiță, Burci, Timiș și campania lui Iohannis a primit un contract de 16 milioane de lei de la Ministerul de Finanțe

Ministerul finanțelor a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei unei societăți controlate de un fost angajat de-a lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care s-a refugiat în Serbia pentru a scăpa de anchetele penale în care este vizat. Însă, mai mult de 50% din valoarea contractului va merge către o societate din domeniul IT care a fost subcontractată, în mai multe contracte, câștigate de firma din Baia Mare care i-a făcut campania electorală pe Facebook lui Klaus Iohannis. În firma respectivă se regăsesc fiul lui Cristi Burci, dar și omul de afaceri Frank Timiș, unul dintre cei mai bogați români implicați în mai multe afaceri controversate, scrie Gazeta de Cluj.

Ministerul Finanțelor a atribuit contractul Soluție hardware-software pentru efectuarea și restaurarea salvărilor de siguranță, în valoare de 16.439.848 lei, fără TVA, firmei Metaminds. Societatea este reprezentată de Andrei Cruceru, fost director în cadrul integratorului IT Asesoft din Ploieşti, afacerea deputatului fugar Sebastian Ghiță. Fostul angajat al lui Ghiță controlează și societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL care, alături de Siveco, a câștigat un contract scos la licitație de Serviciul Român de Informații.

Interesant este faptul că firma subcontractant a mai lucrat, în aceeași calitate, în cadrul unor contracte câștigate de societatea Trencadis din Baia Mare. Este vorba despre cel puțin trei contracte pe care Trencadis le-a câștigat de la ANCPI în cursul anului trecut și în cadrul cărora Bestware Consulting a avut calitatea de subcontractant în cadrul proiectului e-terra derulat de Agenția Națională de Cadastru.

Firma băimăreană a fost angajată în campania pentru alegerile prezidențiale pentru a îl ajuta pe Klaus Iohannis să câștige alegerile.

Compania este administrată de Radu Negulescu, care deține și pachetul majoritar de acțiuni prin intermediul firmei ALEXANDER N. CAPITAL MANAGEMENT SRL, la care este unic administrator și acționar. Alături de Negulescu mai sunt coacționari două persoane: BURCI CARLO ROBERT (cetățean italian) și MOLDOVAN MIHAELA MARIA. Pe lângă Burci în acționariatul firmei a fost cooptat și omul de afaceri controversat Frank Timis, care se află în spatele afacerilor de exploatare auriferă din Munții Apuseni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare