O delegație a Asociației Piețelor din România se află în Drobeta-Turnu Severin: Soluții pentru modernizarea piețelor și promovarea producătorilor agricoli locali și a produselor românești

O delegație a Asociației Piețelor din România se află timp de două zile în Drobeta-Turnu Severin, la prima întâlnire organizată până acum, vizitând Piața Centrală Mircea, unde au stat de vorbă cu producătorii locali.

„Ne bucurăm să ne aflăm astăzi la Drobeta-Turnu Severin, este un oraș frumos, aveți și o piață frumoasă, ne-a plăcut foarte mult zona care separă cele două spații din piața centrală, faptul că este un loc unde oamenii se pot odihni, pot socializa. Am apreciat, de asemenea, curățenia din piață dar și faptul că aici există producători locali,” a transmis Teodor Ioan Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România

Evenimentul își propune pe de o parte, un schimb de experiență între administratorii de piețe din mai multe orașe ale țării, iar pe de altă parte găsirea de soluții pentru modernizarea piețelor și promovarea producătorilor agricoli locali și a produselor românești.

„Din luna mai am schimbat profilul pieței, acum este de tip SRL iar acest lucru ne ajută foarte mult în a ne dezvolta, vorbim aici de atragrea de fonduri guvernamentale, europene. Pentru că ne-am schimbat structura, am intrat și în Asociația Piețelor din România, o asociație care are experiență și cu care putem să facem echipă. Piața trebuie să rămână un reper important în viața severinenilor, în zona de comerț a municipiului nostru. Trebuie să le asigurăm condiții foarte bune atât celor care vin să cumpere de aici, cât și producătorilor locali.” a declarat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin 

În acest moment în piețele din Drobeta-Turnu Severin se găsesc peste 200 de producători locali. Pe lângă aceștia, mai sunt și cei veniți din alte județe, în special cele învecinate cu Mehedințiul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Articole relationate

    Categorii populare