de avocat Constantin Florin Durgheu
La data de 16.04.2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere mai multe excepții de neconstituționalitate, printre care se numără și cele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 377 alin. 4, teza întâi și ale art. 386 alin. 1, ambele de Codul de Procedură Penală.
Pentru a înțelege toată lumea, nu doar profesioniștii dreptului, de ce prezintă o relevanță deosebită pentru corecta desfășurare a procesului penal această Decizie a Curții Constituționale, redau textele celor două articole anterior menționate :
– art. 377 alin. 4 C. Proc. Pen. :
„Dacă instanța constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părților că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispozițiile art. 386 alin. 2 se aplică în mod corespunzător”.
– art. 386 alin. 1 C. proc. Pen. :
„Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 377 alin. 4, teza întâi și art. 386 alin. 1 din Codul de Procedură Penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.
Deși personal consider faptul că era mai potrivită formularea simplă și neechivocă de „încheiere”, în locul formulării „hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei”, sunt convins că nici un judecător/nici un complet de judecată nu va mai dispune după publicarea Deciziei C.C.R. în Monitorul Oficial, Partea I, schimbarea încadrării juridice printr-o sentință sau printr-o decizie, având în vedere dispozițiile art. 370 alin. 1, 2 și 3 din Codul de Procedură Penală.
Orice persoană care citește textul articolelor declarate neconstituționale (377 alin. 4 și 386 alin.1), dar care nu cunoaște practica „împământenită”, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a se dispune schimbarea încadrării juridice direct în cuprinsul sentinței sau deciziei pronunțate, se va mira de faptul că a fost nevoie ca judecătorii Curții Constituționale să se pronunțe asupra unor texte care chiar sunt foarte clare.
Decizia Curții Constituționale prin care se statuează faptul că dispozițiile art. 377 alin. 4, teza întâi și art. 386 alin. 1 din Codul de Procedură Penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei, deci exclusiv prin încheiere, este binevenită având în vedere faptul că instanțele judecătorești de toate nivelele procedau într-o manieră contrară opiniei tuturor autorilor relevanți care au format doctrina juridică pe acest aspect (profesorii Ion Neagu, Nicolae Volonciu, Mihail Udroiu, etc.).
Opinia tuturor autorilor relevanți în materie este la unison în sensul că „părțile trebuie să își exprime pe parcursul judecății opinia față de noua încadrare, mai ales inculpatul, care își formulează astfel apărarea” (Codul de Procedură Penală Comentat, Ediție Aniversară – Nicolae Volonciu 90 de ani, fila 1119).
Această opinie nu este doar legală, ci este și de bun simț având în vedere faptul că este vizibil nelegal și profund imoral ca o instanță de judecată să condamne un inculpat pentru o infracțiune care nu i-a fost adusă la cunoștință și, implicit, nu a fost audiat referitor la săvârșirea acelei infracțiuni și nu a putut propune probe.
Este cel puțin de neînțeles practica abuzivă a instanțelor judecătorești care, până acum, schimbau încadrarea juridică direct prin sentință sau decizie, deși România a fost condamnată de către C.E.D.O. din cauza acesteia :
„ … Curtea (C.E.D.O.) nu dorește să conteste dreptul Curții Supreme de Justiție de a schimba încadrarea juridică a acuzației cu care a fost sesizată în mod legal. Totuși aceasta observă faptul că acest drept era însoțit de garanții procedurale în favoarea inculpatului. În fapt, conform dreptului intern, instanța care consideră că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de trimitere în judecată trebuie modificată trebuie să invite părțile să își prezinte observațiile cu privire la acest subiect și să transmită inculpatului faptul că are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârșitul ședinței sau amânarea ședinței pentru a-și putea pregăti apărarea. Garanțiile procedurale menționate anterior se aplică oricărei schimbări de încadrare juridică, indiferent de elementul infracțiunii (legal, material sau moral) vizat. În speță, Curtea Supremă de Justiție a schimbat încadrarea juridică a faptelor doar în timpul deliberării, deci după încheierea dezbaterilor. În mod evident, era prea târziu pentru exercitarea dreptului la apărare”, a consfințit C.E.D.O. în Hotărârea Adrian Constantin vs. România, din 12.04.2011, parag. 18 – 28. (filele 351 – 352).
Având în vedere faptul că practica „împământenită” a instanțelor judecătorești intra în coliziune, nu doar cu textele legale care erau foarte clare și cu doctrina juridică, dar și cu opinia C.E.D.O., Decizia Curții Constituționale prin care se spune foarte clar că este neconstituțională schimbarea încadrării juridice prin sentință sau prin decizie este mai mult decât binevenită deoarece acordă garanțiile necesare respectării dreptului fiecărui inculpat la apărare și la un proces echitabil.