Numărul deceselor cauzate de coronavirus în Spania ar putea fi de 5 ori mai mare decât datele oficiale

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus înregistrate în azilurile de bătrâni din Madrid ar putea fi de cinci ori mai mare decât datele oficiale, care nu au luat în calcul circa 3.500 de victime nesupuse testelor, au recunoscut miercuri autorităţile, notează AFP conform Agerpres.

Între 8 martie şi 8 aprilie, 4.750 de persoane au murit dintre cei aproximativ 50.000 de rezidenţi ai centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din regiunea Madrid, cea mai afectată de pandemie în Spania, a afirmat purtătorul de cuvânt al regiunii, Ignacio Aguado, într-o conferinţă de presă.

Dintre acestea, „781 sunt decese confirmate de COVID-19 şi 3.479 sunt cazuri de persoane decedate care prezentau simptome ale bolii provocate de coronavirus, fără să fie însă confirmate de vreun test”, a precizat el.

„Cifrele sunt mult mai ridicate ca pentru o lună obişnuită”, a recunoscut purtătorul de cuvânt al guvernului regional, în timp ce în Spania este tot mai contestat numărul deceselor cauzate de pandemie, bănuit că a fost subestimat.

Spania este a doua ţară din lume ca pierderi de vieţi omeneşti, cu 14.555 de decese înregistrate potrivit bilanţului raportat miercuri, dar totalul ar putea fi mai mare, pentru că au fost luate în calcul numai persoanele decedate anterior diagnosticate oficial cu COVID-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare