spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-5.6 C
București

Andrei Marga: Nu am numit vreodată rude în funcții publice

Fiind plecat în străinătate, cineva mi-a atras atenția că site-ul „Flux 24.ro” a publicat o analiză a Institutului Cultural Român în care, între altele a scris: „Secretar-general adjunct al instituției este, din vremea mandatului lui Andrei Marga… nimeni altcineva decât o rudă apropiată a fostului președinte Andrei Marga”. 

Nu am nici cea mai mică intenție de a apăra ICR. Am spus-o, de la început până la capăt – inclusiv cu susținerea analizelor Curții de Conturi și a presei profesionalizate de la preluarea mandatului – că ICR este o instituție care abundă de pile, favoritisme și securism și nu a contribuit la sporirea prestigiului internațional al culturii române, cum s-a vrut la întemeiere. În volumul meu Sincronizarea culturii române. Un proiect (Editura Tribuna, 2014) am expus considerentele. Am încercat asanarea, dar piedicile au fost mari. Nu am vrut să lucrez într-o instituție cu asemenea tare și am și demisionat din funcția de președinte.

Acum sunt nevoit să intervin pentru a infirma minciuna din pasajul citat mai sus. Nu am numit vreodată vreo rudă în funcții sau posturi publice, iar persoana care a ocupat și aflu că ocupă postul de secretar general-adjunct la ICR nu este rudă cu mine. Ea are o carieră proprie. Faptul că dânsa se numește din familie „Trif”, iar soția mea era din familie „Trifu”, a fost folosit de publiciști, cel puțin superficiali, pentru a susține că eram rude. Nu eram! De altfel, acea persoană și-a dat în judecată atacatorii, iar judecata a stabilit, fără echivoc, că nu era vorba de vreo înrudire cu mine.

Pentru a pune capăt falsului vânturat tendențios, sunt nevoit să menționez că rudele mele nu au avut nevoie vreodată de intervenția mea pentru a ocupa vreo poziție. Obiceiul respingător de a promova rude în funcții mi-a fost totdeauna complet străin și l-am criticat mereu.

Andrei Marga, la 22 iulie 2025

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare