Noul ministru al Economiei, omul SRI: Doctoratul plagiat are un Laudatio semnat de Florian Coldea

Mihai Tudose a fost votat miercuri în sedința PSD să ocupe funcția de ministru al Economiei în guvernul Sorin Grindeanu.

El și-a dat doctoratul la Academia SRI, iar lucrarea a apărut apoi la o editură cu un Laudatio semnat de generalul Florian Coldea, prim adjunct al directorului SRI, așa cum FLUX 24 a dezvăluit anul trecut.

Mihai Tudose este conferenţiar la Academia SRI Mihai Viteazul.

Chiar Victor Ponta a sugerat la un moment dat că acesta ar fi omul serviciilor.

tudose1CITIȚI ȘI: Băsescu despre unitatea SRI din guvernul Grindeanu

Pentru circa o treime din lucrarea de doctorat a fostului ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului există suspiciunea de plagiat. Pe baza acestei lucrări, Mihai Tudose a devenit cadru didactic titular în Academia Serviciului Român de Informaţii, locul unde sunt pregătiţi viitorii spioni, scria anul trecut CRJI.org, citat de 7est.ro.

Există şi alte încălcări ale rigorilor academice: un paragraf plagiat se repetă de patru ori de-a lungul lucrării, iar foarte multe trimiteri din notele de subsol sunt „în fals”: la paginile respective, autorii vorbesc despre cu totul altceva, mai afirmă sursa citată.

TUDOSE

GENERALUL SRI FLORIAN COLDEA A BINECUVÂNTAT PLAGIATUL

Lucrarea de doctorat a lui Tudose se numeşte „Infrastructura critică – model şi strategie managerială” şi a fost susţinută în 2010, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – universitate subordonată Serviciului Român de Informaţii (SRI). În acelaşi an a fost publicată la RAO International Publishing Company. La începutul şi la sfârşitul volumului au semnat cuvinte laudative adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, respectiv şeful din acea vreme al instituţiei, George Maior.

Nivelul teoretico-aplicativ ridicat, bazat pe o bună cunoaştere şi un studiu aprofundat al problematicii, sistematizarea eficientă a ideilor, în mod special gradul ridicat de adecvare şi consistenţă al sugestiilor privind managementul acestei categorii de infrastructuri reprezintă argumente solide pentru considerarea lucrării drept un document de referinţă în domeniu”, a scris Coldea.

I-A PLAGIAT PE ILIESCU ŞI BĂSESCU

Alţi autori plagiaţi de Tudose sunt Liviu Mureşan, Septimiu Caceu, Grigore Alexandrescu şi Gheorghe Văduva, George Dediu şi Alexandru Manafu, dar şi conducătorul său de doctorat, generalul Constantin Onişor, fostul şef al Şcolii Doctorale de la Academia Naţională de Informaţii. Pe aceeaşi listă mai apar doi foşti preşedinţi. De pe blogul lui Ion Iliescu a fost preluat, prin reformulare, parte dintr-un discurs ţinut de acesta la Istanbul, în 2008, iar de la Traian Băsescu, fragmente dintr-un mesaj introductiv postat înaintea Strategiei Naţionale de Apărare a României din 2007. „Nu am plagiat şi, în al doilea rând, eu nu am luat de la Iliescu sau Băsescu, ci de la preşedinţi”, a fost explicaţia lui Tudose pentru CRJI.org.

PowerPoint PresentationA CUMPĂRAT PLAGIATUL

Circa 50 de pagini sunt plagiate, fie cuvânt cu cuvânt, fie prin reformulări minore, din altă lucrare de doctorat, susţinută, cu un an mai devreme, de comisarul-şef Radu Andriciuc, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Din doctoratul comisarului-şef s-au copiat inclusiv părţi din concluzii, câteva anexe şi chiar o secţiune din bibliografie. Numele lui Andriciuc şi lucrarea acestuia nu apar deloc în doctoratul lui Tudose, nici la notele de subsol, nici la bibliografie. Cu toate acestea, Andriciuc nu pare deloc deranjat, oferind o perspectivă insolită a situaţiei: „Domnul Tudose m-a contactat şi i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 şi aveam nişte probleme financiare, vă aduceţi aminte ce au păţit bugetarii (scăderea veniturilor cu 25%, din cauza crizei, a avut loc însă în 2010 n.r.), plus că fiul meu dădea Bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare