Noua iubită a lui Brad Pitt: Măritată și din Europa de Est

Zvonuri despre o relaţie a actorului american Brad Pitt cu fotomodelul german de origine poloneză Nicole Poturalski au început să circule săptămâna trecută, după ce amândoi au fost văzuţi într-un hotel din sudul Franţei, relatează ediţia online a ziarului spaniol ABC, transmite Agerpres.

După aproape patru ani de la despărţirea de Angelina Jolie şi după un dureros proces de divorţ, Brad Pitt, în vârstă de 56 de ani, a intrat din nou în atenţia tabloidelor după ce agentul său a confirmat presei americane că actorul are o legătură sentimentală cu modelul german Nicole Poturalski, în vârstă de 27 de ani şi mama unui băieţel. Este vorba despre prima relaţie oficială a starului hollywoodian după despărţirea de Angelina Jolie, deşi au circulat zvonuri privind aventuri sentimentale pe care actorul le-ar fi avut şi cu alte femei.

Brad Pitt şi Nicole Poturalski au fost surprinşi de paparazzi la hotelul Du Cap, unde au ajuns la bordul unui avion care a decolat de la Paris, pentru a se bucura de câteva zile de vacanţă în sudul Franţei. Acel scurt concediu reprezintă un moment de respiro pentru starul american înainte de Festivalul de Film de la Veneţia, unde este aşteptată prezenţa actorului Brad Pitt, deşi nu se ştie dacă acesta va veni însoţi de noua lui iubită, fapt ce ar confirma oficial relaţia lor.

Nicole Poturalski, care a fost fotografiată alături de Brad Pitt în urmă cu câteva luni, este căsătorită cu Roland Mary, în vârstă de 68 de ani, cu care, potrivit publicaţiei Mail Online, ar avea „un mariaj deschis”. Se pare că actorul şi modelul s-au cunoscut la restaurantul Borchardt din Berlin, pe care îl deţine omul de afaceri Roland Mary.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare