Home Economie Comert Noua Constituție cubaneză: Dreptul la proprietate privată și elimină termenul „comunism”

Noua Constituție cubaneză: Dreptul la proprietate privată și elimină termenul „comunism”

0

Adunarea Naţională a Puterii Populare (Parlamentul) din Cuba a început sâmbătă dezbaterea textului unei noi Constituţii a ţării, care elimină termenul „comunism” şi include dreptul la proprietate privată, transmite agenţia EFE.

Varianta constituţională propusă dezbaterii, de sâmbătă până luni, celor peste 600 de deputaţi cubanezi menţionează doar „socialismul” ca politică de stat, a dezvăluit presa oficială, faţă de textul în vigoare din 1976 care consemna, la articolul 5, înaintarea „spre societatea comunistă”.

„Aceasta nu vrea să arate că renunţăm la ideile noastre, ci că, în viziunea noastră, ne gândim la o ţară socialistă, suverană, independentă, prosperă şi durabilă”, a argumentat săptămâna aceasta preşedintele Adunării Naţionale, Esteban Lazo, în timpul sesiunilor preliminare în care parlamentarii au analizat propunerea de reformă constituţională.

Pentru a apăra suprimarea termenului „comunism”, Lazo a susţinut de asemenea, potrivit publicaţiei de stat Granma, că situaţia actuală din Cuba şi contextul internaţional diferă mult în comparaţie cu anul 1976.

Pe de altă parte, articolul 21 al noului text supus dezbaterii recunoaşte „alte forme de proprietate precum cooperativa, proprietatea mixtă şi proprietatea privată” şi admite investiţiile străine ca „o necesitate şi un element important al dezvoltării”.

Articolele dedicate economiei în noul text sunt mult diferite faţă de actuala Constituţie cubaneză, care recunoaşte doar proprietatea de stat şi cooperativa agricolă, în conformitate cu modelul de stat comunist impus de fostul lider Fidel Castro, după Revoluţia din 1959.

Ad

Exit mobile version