spot_img
3.7 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăAnalizeNou scandal româno-maghiar pe un cimitir militar

Nou scandal româno-maghiar pe un cimitir militar

-

Autorităţile locale din Dărmăneşti (judeţul Bacău) au realizat în cimitirul militar maghiar al satului depopulat Valea Uzului, o parcelă de morminte ale unor soldaţi români, fără să fi solicitat în acest sens acordul primăriei din Sânmartin, care întreţine şi îngrijeşte cimitirul, a anunţat luni portalul Szekelyhon.ro conform agenției maghiare de știri MTI.

- Reclama -

Potrivit portalului, la 17 mai, primăria intenţionează să
inaugureze memorialul dedicat soldaţilor români căzuţi în Primul şi
cel de-Al Doilea Război Mondial, amplasat în cimitirul militar
maghiar. Ca parte a pregătirilor, în cimitir au fost ridicate 52 de
cruci de beton şi o cruce mare ortodoxă, realizată tot din beton.
Potrivit portalului, cimitirul militar se află într-o zonă pe care
atât Primăria Sânmartin, cât şi cea din Dărmăneşti o consideră ca
fiind a ei. Autorităţile locale din aşezarea moldovenească au
hotărât în luna martie reclasificarea zonei şi spun că au obţinut
şi aprobarea Ministerului Apărării din România pentru înfiinţarea
unei parcele româneşti în “cimitirul militar internaţional”.
Primăria din Sânmartin a somat Dărmăneştiul să retragă decizia, în
caz contrar rezervându-şi dreptul de a acţiona în instanţă.

- Advertisement -

În declaraţia dată agenţiei ungare de presă MTI, András
Gergely, primarul localităţii Sânmartin a spus: consideră că
ocuparea cimitirului de către cei din Dărmăneşti este o acţiune
arbitrară, un act profanator, o demonstraţie de putere. Acesta a
mai relatat că cimitirul militar din Valea Uzului se află în
inventarul satului pe care îl conduce, iar cea mai recentă
confirmare a averii aşezării a avut loc în 2010, printr-o hotărâre
de guvern emisă de către Guvernul României. Cimitirul a fost
înfiinţat în 1917 pentru soldaţii armatei austro-ungare care au
murit în urma ofensivei Armatei Române în Transilvania de la 1916,
a spus primarul maghiar. Majoritatea soldaţilor îngropaţi aici au
făcut parte din regimentul 10 infanterie de la Miskolc, cei mai
mulţi dintre ei fiind maghiari.

Primarul a mai adăugat că în ultimii ani, cimitirul a fost
renovat din resursele administraţiei locale şi din donaţiile
Ministerului Apărării din Ungaria şi a unor persoane fizice. În
locul care este împrejmuit şi în care intrarea se face printr-o
poartă secuiască, au fost ridicate aproximativ şase sute de cruci
de lemn, pe care au fost trecute numele soldaţilor maghiari căzuţi
în luptele din Valea Uzului. Renovarea nu s-a încheiat încă, se mai
plănuia amplasarea a încă două rânduri de cruci de lemn, a mai
adăugat primarul maghiar.

- Advertisement -

O parte dintre crucile de beton ridicate în cinstea soldaţilor
români au fost amplasate pe aleile cimitirului, o altă parte pe
mormintele încă nesemnalizate ale unor soldaţi maghiari. Primăria
din Dărmăneşti a procedat la fel ca un cuc, care îşi aşează ouăle
în cuibul altor păsări, a spus András Gergely. În opinia primarului
din Sânmartin, şi pentru soldaţii români căzuţi în Valea Uzului
este un lucru ofensator că memorialul lor nu este amplasat acolo
unde se odihnesc în mod real.

“Acesta este un furt, un act profanator şi o demonstraţie de
putere. Dacă ne-ar fi contactat, spunându-ne că se doreşte ca aici
să fie amplasat un memorial şi pentru soldaţii români căzuţi la
datorie, s-ar fi putut găsi o soluţie. Însă nu despre asta a fost
vorba, important a fost nu ca soldaţii români să aibă parte de un
loc de cinste, ci s-a dorit să se lovească în maghiari, să fie
profanat un loc sfânt al acestora”, a spus primarul.

La est de Carpaţi, în valea râului Uz, Armata Maghiară a
purtat, atât în Primul Război Mondial, cât şi în cel de-Al Doilea
Război Mondial, bătălii sângeroase cu Armata Română, care a fost
susţinută de forţe din Rusia şi din Uniunea Sovietică. Cimitirul
militar din Valea Uzului este cel mai mare şi mai important
memorial din Harghita, care este dedicat Primului Război Mondial.
În 1994, în cimitir a fost ridicat şi un monument dedicat
militarilor maghiari căzuţi în zonă în cel de-Al Doilea Război
Mondial, aici având loc, la data de 26 august a fiecărui an,
comemorări de mare anvergură.

Din punct de vedere administrativ, localitatea Valea Uzului
aparţine de comuna Sânmartin din judeţul Harghita, care se află la
33 km distanţă, dar este mai aproape de Dărmăneşti aflat la 25 de
km. Ultimul locuitor al aşezării s-a mutat de aici în anul 2017.
Pentru aşezările aflate la periferia Ţinutului Secuiesc, reprezintă
o problemă constantă faptul că la înfiinţarea din 1968 a judeţelor,
autorităţile comuniste nu au trasat limitele judeţelor de-a lungul
vechii graniţe maghiaro-române, ci mai la vest de aceasta. După
1989, între localităţile din Ţinutul Secuiesc şi din Moldova au
apărut o serie de litigii cu privire la drepturile de proprietate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img