spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăCulturăNou scandal la Comitetul Nobel

Nou scandal la Comitetul Nobel

-

Doi membri externi ai Comitetului Nobel, care pregăteşte lista scurtă pentru premiul Nobel pentru Literatură, au părăsit instituţia luni, unul dintre ei afirmând că procesul de reformare a Academiei Suedeze, afectată de scandal, durează prea mult, relatează Reuters și Agerpres.

Academia Suedeză a fost nevoită să introducă noi măsuri după un scandal sexual în care a fost implicat soţul unei foste membre a academiei, poeta Katarina Frostenson. Ea a părăsit instituţia anul acesta. Soţul ei, Jean-Claude Arnault, a fost condamnat pentru două acuzaţii de viol, în decembrie anul trecut.

- Advertisement -

În urma scandalului, atribuirea premiului Nobel pentru Literatură din 2018 a fost amânată cu un an.

Una dintre măsurile luate în urma crizei din 2018 a fost acea de a include un număr de cinci membri externi la Comitetul Nobel care pregăteşte lista scurtă pentru acest premiu.

- Advertisement -

”Îmi părăsesc postul în cadrul Comitetului Nobel pentru că nu am nici răbdarea şi nici timpul să aştept rezultatul procesului pentru a schimba ce a fost început”, a declarat autorul Kristoffer Leandoer, într-un articol publicat în Svenska Dagbladet. ”Academia şi cu mine avem o perspectivă diferită asupra timpului, un an este mult prea mult în viaţa mea şi mult prea puţin în viaţa Academiei”, a spus el.

Kristoffer Leandoer a precizat că decizia de a părăsi Academia nu are legătură cu acordarea premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2019 scriitorului austriac controversat Peter Handke, pentru care instituţia a fost criticată atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.

Academia a confirmat într-un comunicat că Leandoer şi Gun-Britt Sundstrom au părăsit Comitetul Nobel, care până acum era format din patru membri ai Academiei Suedeze şi cinci membri externi.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img