Nou scandal în USR: Goțiu, pus la zid

Mihai Goțiu a greșit când a poziționat grupul parlamentar USR de la Senat împotriva Autostrăzii A8 din Moldova, spune vicepreședintele USR Iulian Bulai.

Grupul parlamentar USR SENAT avea decis un vot pentru, iar Goțiu a dat îndem de vot de abținere.

„A greșit pentru că nu s-a consultat cu colegii din Moldova, a greșit când a prezentat antitetic investițiile în autostrăzi, A8 și interesul pentru mediu.Mihai Goțiu nu trăiește în singura zonă a țării unde nu avem deloc autostrăzi – Moldova, și nu ar trebui să aibă opinii exprimate în Senat care împiedică construirea acestora. Fie piedici în chestiuni de mediu, fie piedici în chestiuni de termene necesare pentru execuția A8 în legea autostrăzii A8”, spune Bulai într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Cu excepția senatorului USR de Iași, Dan Lungu, toți senatorii USR s-au abținut de la vot, ceea ce a atras criticile PNL și pe ale unor lideri ai partidului, printre care Cătălin Drulă și Cosette Chichirău.

Senatul a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 105/2020 pentru completarea Legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare