Noi violențe la Bruxelles

Aproximativ 50 de persoane au fost reținute sâmbătă după-amiază într-un zonă comercială din Bruxelles după ce un grup de persoane care participaseră la o manifestație a devastat câteva magazine și a agresat forțele de ordine, a informat poliția locală, relatează AFP.

A fost pentru a treia oară când în centrul orașului Bruxelles au izbucnit violențe în numai câteva săptămâni.

La 15 noiembrie, o adunare neautorizată organizată de o vedetă a rețelelor sociale a degenerat atunci când poliția a încercat să împrăștie participanții.

Patru zile mai devreme, o serie de violențe au marcat calificarea Marocului la viitorul Campionat Mondial de Fotbal.

Potrivit unui bilanț publicat la orele 19.30 (18.30 GMT) pe Twitter de poliția din Bruxelles, „50 de persoane au fost arestate și nu s-au înregistrat răniți”. Postul de televiziune RTBF a menționat că este vorba despre tineri cu vârste între 15 și 18 ani.

Incidentele s-au produs în apropiere de Place Louise, nu departe de centrul capitalei, într-un cartier foarte frecventat sâmbătă după-amiază, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliției locale, Ilse Van de Keere.

Înainte de lăsarea întunericului, un grup de vreo 30 de persoane „a părăsit o manifestație împotriva sclaviei din Libia” care avea loc foarte aproape, și-au „acoperit fețele cu cagule”, după care au atacat două magazine, unde s-au înregistrat pagube, potrivit imaginilor publicate de presa belgiană.

De asemenea, o mașină de poliție a fost luată ca țintă și s-au aruncat proiectile în direcția acesteia, a precizat Ilse Van de Keere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare