Noi reguli de călătorie cu feribotul în Grecia atât spre insule cât și pentru întoarcerea pe continent

Guvernul grec este în special preocupat în legătură cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă. Autorităţile au ridicat majoritatea restricţiilor împotriva COVID-19 în ultimele săptămâni, încurajate de scăderea numărului de contaminări.

Noi reguli împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus se aplică începând de luni, 5 iulie, în Grecia, pentru a călători către / dinspre insule cu feribot / avion, cu scopul de a limita răspândirea Covid-19.

Călătoria de pe continent către insule

Pasagerii navelor sau feriboturilor care călătoresc de pe continent către insule trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente:

  • un certificat de vaccinare Covid-19 (acceptat și de către țările UE și țările terțe) SAU
  • un test rapid antigen cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de începerea călătoriei
  • un test PCR efectuat cel mult cu 72 de ore înaintea îmbarcării
  • dovada recuperării după infecţie (confirmarea bolii după primul test pozitiv este valabilă cel mult 180 de zile)

Tinerii cu vîrsta cuprinsă între 12 și 18 ani (cu data nașterii înainte de 30 iunie 2009) pot prezenta orice test covid, inclusiv autotest (efectuat cu cel puțin 24 de ore înainte de călătorie), pentru a se îmbarca pe un feribot/navă.
Minorii cu vârsta de până la 12 ani (cu data nașterii după 1 iulie 2009) pot călători pe feribot fără a prezenta un test.

De asemenea, este necesar formularul de localizare a pasagerilor ( PLF) disponibil aici.

Sunt exceptați de la aceste reguli cei care călătoresc pentru muncă.

Întoarcerea de pe insule pe continent

Pasagerilor care se întorc pe continent (de exemplu, înapoi la Atena) de pe o insulă li se recomandă să efectueze un autotest antigen (recomandarea este pentru toți pasagerii cu vârsta peste 12 ani).

Rezultatele negative ale autotestului trebuie completate pe formularul de declarație de autotest de pe platforma self-testing.gov.gr. Găsiți aici varianta în engleză și greacă.

Călătoriile de la insulă la insulă

Între insulele aceleiași unități regionale călătoria este posibilă cu autotest, fie săptămânal, fie în termen de 24 de ore înainte de plecarea programată.

Excepții:

  • Muncitori care călătoresc zilnic între diferite unități regionale (autoteste)
  • Pasageri care călătoresc Perama-Paloukia-Salamina, Perama-MEgarida-Faneromeni / Salamina, Rio-Antirio, feribot care leagă continentul de Evia, precum și Poros-Galatas / Troizinia, Pounta-Elafonisos / Lakonia, Trypiti-Ammouliani / Halkidiki, care pot călători și cu autotest.

Călătoria către insule cu avionul (zboruri interne)

Conform Autorității de Aviație Civilă din Grecia (CAA), condițiile de călătorie valabile de luni, 5 iulie 2021 la 6 dimineața, până la 12 iulie 2021 sunt următoarele:

  • un test de diagnostic PCR negativ efectuat cu până la 72 de ore înainte de plecare sau
  • un test rapid negativ efectuat în ultimele 48 de ore sau
  • un certificat de infecție anterioară sau
  • un certificat de vaccinare

Copiii care au mai puțin de 12 ani pot călători fără restricții.

Aceste măsuri au fost introduse din cauza creşterii numărului de contaminări cu coronavirus în Grecia.

Autorităţile sanitare elene au raportat peste 700 de noi cazuri de infecţii în 24 de ore în ultimele zile, în creştere comparativ cu între 200 şi 400 pe zi în săptămâna dinainte.

Guvernul grec este în special preocupat în legătură cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, care a fost detectată, printre alte zone, în Creta.

Grecia a ridicat majoritatea restricţiilor împotriva COVID-19 în ultimele săptămâni, încurajată de scăderea numărului de contaminări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare