NOI MICROBUZE ELECTRICE PENTRU TRANSPORTUL ELEVILOR

O nouă serie de 8 microbuze electrice destinate transportului elevilor la școală, în mediul rural, au fost livrate astăzi Consiliului Județean Mehedinți, după ce primele șase au ajuns la începutul lunii iunie. Operatorul a transmis că în cursul lunii august va fi adusă și diferența de 17 microbuze prevăzute în contract.

Mijloacele de transport sunt achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, Investiția I10.

Sunt mijloace de transport moderne, nepoluante, care vor asigura transportul elevilor la școală, dar și confortul de care au nevoie.

Este vorba despre microbuze cu o autonomie de aproximativ 300 km, 16+1 locuri, dotate cu toate accesoriile de siguranță, inclusiv cele pentru copiii cu dizabilități.

“Datorită faptului că s-a realizat o economie la buget, pe lângă cele 31 contractate deja, se lucrează acum la procedura de licitație pentru încă două astfel de mijloace de transport.

În paralel, în cadrul altui proiect derulat prin Agenția Fondului pentru Mediu, Consiliul Județean Mehedinți va achiziționa alte 10 microbuze hibride, astfel încât, la final 43 de mijloace de transport pentru elevi vor fi predate primăriilor din județ.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare