spot_img
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
5.3 C
București

Noi înregistrări șocante din DNA

Miercuri seară au fost prezentate noi înregistrări explozive cu procurorii DNA Ploiești de către Antena 3 și România TV. Procurorii DNA Savu și Negulescu ticluiesc datele declarațiilor și antedatează denunțuri și acte din dosar, a arătat Vlad Cosma, miercuri, la Antena 3. „Toate aceste lucruri au fost făcute încălcându-se mai multe legi penale, cu scopul de a bloca posibilitatea celor încriminați pe nedrept și cu probe false să se poată apăra”, a mai spus Vlad Cosma.

 

„Domnul Negulescu, între zecile de dosare, a trimis un dosar pe numele meu la Parchetul General, am nimerit la un alt stimat domn procuror care, printr-un intermediar, mi-a cerut un sfert de milion de euro pentru a îmi clasa dosarul. Am ajuns ca noi, inculpaţii, să înregistrăm procurorii pentru că încalcă legea. Există denunţ, dosar penal, înregistrarea depusă la dosar”, declara Vlad Cosma marţi, pentru a reveni miercuri cu o nouă înregistrare bombă.

În episodul 3 au fost prezentate înregistrări cu procurorii Mircea Negulescu și Alfred Savu, din care ar reieși că aceștia pun presiune pe martori pentru a da declarații așa cum vor ei.

Un martor a fost audiat, în același dosar, atât ca martor cu identitate reală, cât și ca martor cu identitate ascunsă. Totul, în prezența a 5 persoane. Unul dintre martori e pus să dea o declarație în care spune că ar fi luat bani de la un afacerist, deși la discuția prealabilă cu procurorii le declarase că nici nu îl cunoștea pe acesta. Mai mult, declarația e scrisă la calculator de un polițist chiar cu cuvintele sale.

Răzvan Alexe e unul dintre martorii folosiți de procurori atât cu identitate reală, cât și cu identitate ascunsă.

Redăm conținutul integral al înregistrării:

Ba da, mă, facem, da’ semnează.

Stai, stai să semnez cu albastru.

Şi aici scriem data în faţa noastră şi ne semnăm amândoi.

Da?

procuror M. Negulescu: 13.04? 2000..16?

Da.

procuror Alfred Savu: Păi, până la urmă, de ce ai zis 12.04?

Nu 12, 13.

…(neinteligibil).

În ordonanţă?

…(neinteligibil)..

procuror M. Negulescu: În 12.04 e înregistrată. De ieri este.

Numărul l-am dat de ieri, dar cu ce dată ne-am sesizat?

…(neinteligibil)..

Păi asta discutasem, eu de aia am întrebat.

procuror M. Negulescu: Nu e înregistrat. Am luat denunţul, dar nu l-am înregistrat. L-am înregistrat pe 12, el e datat de pe 7, când a venit ăla şi a scris, înţelegi?

…(neinteligibil)..

S-a sesizat la 12 aprilie. Asta zic eu.

Şi-atuncea când e? 12.

Ne-am sesizat pe 7…(neinteligibil) tot pe 7.

Păi nu, da’ acum cum e?

Nu contează când l-ai înregistrat.

A, 7, da.

procuror Alfred Savu: Aici e scris că ne-am sesizat la 12. Pe 7 ne-am sesizat. Nu contează când l-am înregistrat, asta modifici.

…(neinteligibil)..

procuror M. Negulescu: Ai scris? 7?

Păi şi cum… …(neinteligibil)?

procuror Alfred Savu: Mai scoate o dată asta (ref. ca să modifice iar data).

Numai, dă-l dracu’, lasă-l că-l facem pe tot.

poliţist DNA: Bun. Acum fac cererea, da?

procuror M. Negulescu: Da.

poliţist DNA: Adică şi ordonanţa tot din…n-are cum să fie din 7 ordonanţa.

Ce ordonanţă, domne?

procuror M. Negulescu: Ordonanţa de atribuire o faci cu data de astăzi.

Cu data de azi.

…(neinteligibil)…

Plec. Nu mai pot.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare