Noi înregistrări șoc din DNA: Plânsetele fostei șefe AEP

Apar noi înregistrări de la DNA Ploiești. De această dată, în ele apare Ana Maria Pătru, fosta șefă AEP. Miercuri seară, la RTV, a fost dată publicității o nouă înregistrare, în care fosta șefă a Autorității Electorale Permanente apare față în față cu procurorii. Aceasta se află alături de un avocat, iar procurorii compun și scriu declarația de recunoaștere, în numele Anei Maria Pătru, care plânge.

Anterior, Ana Maria Pătru a afirmat că avocatul i-a fost impus, iar procurorii au scos-o din închisoare pentru a semna declarația de recunoaștere, sub promisiunea de a fi eliberată.

„Eu sunt în acele imagini. Asta a fost soluţia ca să ies de acolo şi să ajung la copilul meu. La solicitarea procurorilor de caz a trebuit să renunţ la avocatul meu. Lucian Onea a fost cel care mi-a cerut asta. Altfel nu puteam să ies din arest în acea perioadă. Ovidiu Bulai, avocatul meu, era plătit de denunţătoarea mea. Nu am fost auzită, deşi am depus memorii şi plânegri, dar ăsta e statul de drept. Aceste înregistrări sunt imagini dureroase din viaţa mea. A fost o perioadă dificilă”, a spus Pătru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Articole relationate

    Categorii populare