Jurnalistul Robert Turcescu publică pe contul său de facebook o scrisoare adresată acum 4 ani de unul din vicepremarii Slatinei către premierul de la aceea vreme în care dezvăluie mega averea fostului primar al Slatinei, Darius Vâlcov, în prezent arestat la domiciliu.
Dacă faptele sunt reale e de-a dreptul uluitor.
SCRISOAREA LUI DAN BĂLĂȘESCU, FOST VICEPRIMAR AL SLATINEI
Domnule Prim-Ministru,
Revin asupra sesizării mele anterioare cu noi dezvăluiri care privesc atât Corpul de Control din subordinea d-voastră, cât şi instituţiile care se ocupă de siguranţa naţională (SRI şi SIE), precum şi Parchetul General, în legătură cu clanurile de tip mafiot şi grupările infracţionale din judeţul Olt, coordonate de primarul Slatinei, Darius Vâlcov.
Astfel, în ceea ce priveşte averea acestuia:
– Deţine un apartament în Bruxelles (Belgia), central, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
– Deţine un apartament în Strassbourg (Franţa) pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia, şi o casă la 23 de kilometri de Strassbourg, pe acelaşi nume.
– Deţine un apartament central în staţiunea Crans Montana, lângă Chamonix, Elveţia, la 2 minute de mers pe jos de partia de schi.
Tot aici îşi ţine şi mai mult de 10 milioane euro cash, zidiţi în peretele despărţitor din gipscarton care separă bucătăria de living, pe numele aceleiaşi Vâlcov Roxana, sora acestuia.
– Deţine un apartament central în Monte Carlo (Monaco), vecin cu Niro, patronul depozitelor NIRO din Bucureşti. Prietenul lui Cosmin Guşă (naşul familiei Vâlcov). Niro este unul din cărăuşii de bani cash către Elveţia. Tot în Monte Carlo deţine un iaht de 2 mil. euro pe numele lui Ramba Ovidiu şi D.J. Andy din Bucureşti. Ramba Ovidiu este patronul firmei Plus Confort SRI. Bucureşti, care este de fapt firma lui Vâlcov. (…) Ambii sunt cărăuşii de bani cash ai lui Vâlcov către Elveţia. Despre firmele PLUS CONFORT, RUPIAH SRL Slatina şi ACETI Slatina, Vâlcov a transmis mesajul că acestea sunt în slujba SRI. şi SIE şi sunt protejate de aceste instituţii.
Discuţia a avut loc la barul Blue Window din Slatina, în data de 29.11.2011, ora 21:30.
– Deţine o vilă de lux (4,3 mil. euro) cumpărătă recent la Como, Italia, pe malul lacului, la frontiera cu Elveţia, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
– Deţine două apartamente de lux în Bucureşti (unul în Piaţa Alba lulia şi celălalt în Moşilor) pe numele vărului său, Langa Bogdan, plus alte patru proprietăţi în Bucureşti pe numele aceluiaşi Langa Bogdan.
– Deţine o vilă cumpărată în 2010 în Poiana Braşov pe numele lui Langa Bogdan, şi el cărăuş de bani cash către EIveţia.
– Deţine restaurantul Dolce Vita, din Slatina, prin interpusul Ilinca Octavian.
– Deţine locaţiile a patru foste puncte termice pe numele interpusului Ilinca Octavian.
– Deţine 8 hectare teren intravilan la intrarea în Slatina, pe partea stângă (reper: Dir. Silvică), prin SC Salubris. Această societate va intra în curând în proprietatea lui Vâlcov, aşa cum s-a întâmplat şi cu ACETI. Noul director este Lucian Susala, fostul şofer al lui Vâlcov, artizan al rambursărilor ilegale de TVA atunci când a fost director la CONSLOC şi, la rândul său, cărăuş de bani cash către Elveţia. (…)
Sursa banilor o constituie lucrările supraevaluate din Slatina, executate cu firmele Cafmin SRL Slatina, Plus Confort SRL Bucureşti, Rupiah SRL Slatina. Acestea, după încasarea banilor de la primărie, pe lângă faptul că îşi fac intrări fictive de marfă în gestiune, fac plăţi către zeci de firme dizolvate, dar care au conturi active în bănci. De aici, sub menţiunea “aport personal” şi “salarii”, banii sunt scoşi din bănci şi merg către Bogdan Langa. Acesta este vecin cu Vâlcov şi întâlnirile cu “cotizanţii” au loc în apartamentul său. Vâlcov nu participă la aceste întâlniri, mesagerul între cele două apartamente fiind Langa Bogdan.
Nu lipsesc de la aceste întâlniri nici interlopul zis “Chinezul”, Lazăr Marian şi fraţii Bobeş (cel mare, director Hidroelectrica Slatina).
SC HIDROELECTRICA şi HIDROSERV Slatina sunt două surse importante de bani negri pentru Vâlcov.
De exemplu, Hidroserv Slatina a facturat către Hidroelectrica suma de 67 miliarde lei vechi, după ce firma ROMBET facturase către Hidroserv aceeaşi sumă. A fost a treia factură dintr-un total facturat de 130 miliarde şi un total contractat de 7 milioane de euro pentru lucrări de siguranţă la pârâul Olteţ (decolmatări), care în realitate nu au fost efectuate. Bobeş Cristian a primit un comision de 1 milion de euro pe care l-a impărţit cu Vâlcov. Patronul SC ROMBET a acontat factura de 67 miliarde în bancă pentru suma de 40 de miliarde pe care i-a şi încasat, iar Hidroserv a rămas în debit cu toată suma către bancă, în condiţiile în care toate facturile au fost anulate după 5 zile de la facturare.
În acelaşi mod, s-au împărţit şi cele 400 miliarde lei vechi pentru decolmatarea lacului de la Frunzaru.
Bobeş a fost implicat direct, facturarea făcându-se către firmele celor nouă fini şi a nelipsitului interlop zis “Chinezu”. Şapte din cele 9 firme care au încasat banii sunt în realitate dizolvate.
Cinci miloane de euro au mers la Vâlcov.
Următoarea lucrare este de acelaşi fel şi evaluată la 8 milioane de euro, când în realitate nu costa mai mult de 1 milion. Este vorba de decolmatarea la Drăgăneşti-Olt, care urmează să fie facturată către SC Plus Confort Bucureşti.
Pentru 15% din acel milion de euro, lucrarea va fi efectuată de firma lui Motorga, fostul director de la Ape, aflat în anturajul lui Bobeş. După ce va încasa banii, Plus Confort îi va dirija către cele nouă firme fantomă ale finilor lui Bobeş, iar Vâlcov va primi 4 milioane, conform înţelegerii făcute cu Cristian Bobeş.
Discuţia s-a purtat în acelaşi bar, Blue Window, al lui Giuliano Agapie, prieten cu Vâlcov, şi tot acolo au stabilit ca pe viitor lucrările de la Hidroserv şi Hidroelectrica să fie contractate de Compania de Apă Olt, iar subcontractantul să fie Plus Confort Bucureşti, pentru a se evita intruşii de la Bucureşti, cum a fost, de exemplu, SC Radion Tehnologica.
Fac menţiunea că Bobeş Cristian, directorul de la Hidroelectrica, a fost demis de către şeful său de la Bucureşti, iar în prezent se află în concediu medical, continuitatea conducerii fiind asigurată de dir. adjunct Pena, prieten la rândul său cu Vâlcov.
Motivul demiterii 1-a constituit prejudiciul cauzat prin neglijenţă în serviciu statului român, de către Bobeş Cristian, în valoare de 22 milioane euro reprezentând penalizări conform contract către firma VOITH Austria.
O simplă adresă de suspendare a acestui contract cu care Hidroserv Slatina, prin directorul Bobeş, trebuia să notifice contractantul, a păgubit statul român cu 22 milioane de euro, dar a suplimentat veniturile lui Vâlcov şi Bobeş cu câte 1,5 milioane euro, bani primiţi de către aceştia la Zagreb, Croaţia, hotel ANTONOVICI.
Nu am cunoştinţă despre o eventuală implicare a misiunilor diplomatice ale României din ţările unde acţionează grupările mafiote organizate din Slatina, dar am cunoştinţă de SPRIJINUI. acordat acestora de către seful S.R.I. Olt, care a primit cadou de la primărie un teren de 3,4 hectare intravilan, cumpărat pe firma fiului la un preţ derizoriu, despre vilele acestuia şi a subalternului său Cosmin Bălăşoiu, protector şi prieten al lui Vâlcov, care răsar ca ciupercile, ultima în cartierul Clocociov (…)
Nu este străin Vâlcov nici de spălarea de bani dintre firmele RUPIAH şi ACETI şi nici de cei peste 1 milion de euro spălaţi prin fundaţia “Slatina pe mâini bune” a Andreei Bărbulescu, directoarea de la postul local de televiziunc Olt TV (SC ENEROPROD SRL Slatina), al cărui tată este la rândul lui subcontractant la Hidroserv şi Hidroelectrica şi beneficiar al sumei de 2 milioane de euro pentru lucrări fictive de decolmatare.
Având în vedere faptul că Vâlcov vă aşteaptă cu nerăbdare la Slatina, până la sosirea dumneavoastră, vă solicit să dispuneţi verificarea şi sancţionarea în condiţiile legii de către instituţiile abilitate, cele sesizate privind nu numai spălarea de bani şi criminalitatea economico-financiară, ci şi siguranţa naţională.
Am înaintat prezenta şi domnului preşedinte Traian Băsescu, Parlamentului României, Directorului SRI, Directorului SIE, Parchetului General şi ambasadelor ţărilor la care am făcut referire.
05. 12. 2011
Dan Bălăşescu
Viceprimar – Primăria Slatina