spot_img
16.6 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeNoi detalii despre ”bețivul” ambasador în China

Noi detalii despre ”bețivul” ambasador în China

-

Sunt solicitat de mai multe televiziuni pentru declarații privitoare la incidentele în care a fost/este implicat ambasadorul României în RP Chineză (subliniate în timpul interviului acordat domnului Ion Cristoiu).Având în vedere că nu am cum să accept o intervenție și să le resping pe celelalte, am decis să refuz toate solicitările, dar să fac aici câteva precizări, scris pe facebook jurnalistul Dan Tomozei, care a dezvăluit incidentul în care a fost implicat ambasadorul României în China, Vasilică Constantinescu.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, cu privire la informaţiile apărute în mass-media referitoare la implicarea ambasadorului României la Beijing într-un accident de circulaţie, fără victime, că situaţia semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs şi că aspectele în cauză sunt tratate cu maximă seriozitate.

- Advertisement -

„În acest moment al cercetărilor, nu pot fi oferite informaţii suplimentare”, mai arată MAE.

Presa a relatat că ambasadorul României în China, Vasilică Constantinescu, ar fi provocat un accident la Beijing în urmă cu câteva săptămâni. 

- Advertisement -

CE SUSȚINE TOMOZEI:

Este de datoria MAE de la București să clarifice problemele.

1. Ambasadorul României la Beijing a fost implicat într-un incident auto, la o oră la care traficul în capitala Chinei este îndeobște ZERO. La ora 3 din noapte sunt rarisime mașinile în trafic, în toată capitala.

2. După impactul cu autobuzul (mijloc de transport în comun) – mașina cu număr diplomatic 197-086 marca Huyndai, a pierdut plăcuța de înmatriculare.

3. După impact, mașina cu număr diplomatic aparținând Ambasadei României nu a oprit și SE PARE că a fost protejată în rezidența ambasadorului.

4. Principalul motiv pentru care ambasadorul nu a oprit la locul incidentului a fost SE PARE starea bahică în care se afla acesta. Potrivit legilor chineze, un conducător auto aflat sub stare de ebrietate la volan este arestat de îndată.

5. Deși regulamentul cere ca absolut toate autoturismele diplomatice să fie parcate în cadrul ambasadei, mașina implicată în incident, cunoscută ca fiind folosită exclusiv de ambasador, SE PARE că a fost reținută în rezidența aceastuia.

6. În dimineața incidentului, Ambasada României a fost contactată de autoritățile chineze pentru a solicita date despre conducătorul auto și pentru a ÎNAPOIA PLĂCUȚA DE ÎNMATRICULARE PIERDUTĂ la locul incidentului.

7. Autoturismul înmatriculat cu număr diplomatic 197-086 marca Huyndai a revenit în ambasadă la câteva săptămâni de la incident, după ce în complicitate cu angajați ai ambasadei a fost reparată.

8. Celelalte aspecte prezentate în cadrul interviului acordat domnului Ion Cristoiu sunt cunoscute în centrala MAE.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img