România între Sâmbăta de Sus și New York. În august, Nicușor Dan a decis să rupă o tradiție de peste 20 de ani, absentând de la Ziua Marinei – un eveniment simbolic pentru președinții României. Motivul? O dorință declarată de a „sparge obișnuința” și de a petrece ziua la o mănăstire, alături de familie. Acum, aceeași „logică” se repetă, dar la un nivel infinit mai grav. Adunarea Generală ONU – locul unde șefii de stat își afirmă poziția în lume – este tratată cu superficialitate. Într-un astfel de context internațional, reprezentarea României este lăsată pe mâna unui ministru de externe care, până acum, nu a demonstrat decât inadecvare și neînțelegerea funcției pe care o ocupă, afirmă pe Facebook fostul șef operativ al SIE generalul Silviu Predoiu.
Dacă în august președintele Dan a ales liniștea unei mănăstiri în locul obligațiilor de comandant al forțelor armate, acum refuză cea mai importantă scenă diplomatică globală – locul unde România ar trebui să fie prezentă la cel mai înalt nivel, unde se stabilesc contacte, se discută crize și se negociază poziții strategice. Iar explicația? Că „o vizită prezidențială în SUA trebuie pregătită bine”. Numai că participarea la ONU nu este o vizită bilaterală în Statele Unite, ci o responsabilitate internațională. Oare niciunul dintre consilierii săi nu i-a explicat acest lucru? Dacă în august a fost la mănăstirea de la Sâmbăta, într-o încercare de a-și răscumpăra absența de la datoria de președinte, acum nici măcar un pelerinaj pe jos până la Ierusalim – căci muntele Athos ar fi deja prea aproape – nu mai este suficient pentru a fi iertat pentru modul în care tratează statutul României în lume. Foarte serios vorbind, ce nu vrea sau nu poate să înțeleagă președintele Dan este ca, din 26 mai, el nu mai este Nicușor Dan, un cetățean oarecare, el este România. Iar absența României de la mesele unde se decid marile lucruri nu lasă un gol, ci creează o oportunitate pentru alții să decidă în locul nostru. Căci în politica internațională, scaunele goale nu trec neobservate: ele anunță slăbiciune, iar slăbiciunea se plătește întotdeauna scump. Foarte scump. Și nu de el ci de noi toți, cei pe care a promis să îi reprezinte, mai spune Predoiu.
