Nicușor Dan, gafă în direct

Fără să ştie că era în direct cu susţinătorii săi, Nicuşor Dan a comis-o. În timp ce o femeie îi pune câteva întrebări, candidatul de la primărie o ignoră fără nicio jenă. Priveşte în altă parte sau se uita pe telefon. Când află că este în direct, îşi schimbă atitudinea. Nu pentru mult timp. La un moment dat, părăseşte nervos sesiunea live ce o anuţase pe facebook, considerând-o „neprofesionistă”, transmite B1 Tv.

Atât postarea cu anunțul, cât și clipul au fost șterse imediat şi de pe facebook.

Gafă în direct: Nicușor Dan a plecat în timp ce era cu susținătorii săi

„ În celelalte oraşe ale ţării, autorătăţile se implică, ajută, sprijină, chiar dacă de exemplu Grădina de la Cluj ţine de Universitate, Grădina de la Iaşi ţine de Universitate, într-o vreme a fost chiar foarte mult sprijinită de către Primărie

Bine. Mă scuzaţi”, a spus un cetățean al Capitalei.

Neștiind că a intrat în direct, Nicușor Dan nu poate răspunde întrebărilor unei doamne. În timp ce femeia încercă să discute cu el, acesta o ignoră. Iniţial se uită în partea opusă, după care îşi verifică telefonul.

Ulterior, abandonează nervos sesiunea de Livestream, ce o anuţase pe Facebook, considerând-o „neprofesionistă”.

“Bună ziua. Mulţumesc că sunteţi aici. Aştept să îmi puneţi întrebările pe text, o să răspund la toate întrebările pe care le puneţi.

Nu, nu. Ne oprim, gata. E neprofesionist.

E neprofesionist, nu am nicio întrebare. La revedere”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare