Nicolae Ciucă spune că vine in fiecare la Sf Parascheva și nu stă la tribună

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, referindu-se la faptul că a stat în mulţime la slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi nu a urcat la tribună, că de regulă când merge la slujbă stă unde se simte cel mai bine, precizând că nici anul trecut nu a stat la tribuna oficială.

“Nici anul trecut când am venit la Iaşi nu am stat la tribuna oficială. Am considerat că de fiecare dată, dacă venim şi participăm la astfel de evenimente, este bine să stăm acolo unde ne simţim şi ni se cade să fie cel mai bine. De regulă, când merg la slujbă să ştiţi că stau unde mă simt cel mai bine“, a declarat, luni, Nicolae Ciucă.

Întrebat de ce unii lideri politici vin la manifestările de la Iaşi de Sfânta Parascheva doar în anii electorali, Ciucă a răspuns: “Eu am venit în fiecare an. Întrebaţi-i pe cei care au venit odată la patru ani“.

Totodată, liderul PNL a precizat că nu s-a intersectat la Iaşi cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, explicând că nu a avut timp. El a spus că au existat şi agende diferite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare