Nicolae Ciucă, după discuţii cu reprezentanţi ai industriei de apărare: Este responsabilitate naţională tot ceea ce se întâmplă cu structurile de apărare, de la doctrină până la întrebuinţare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că ceea ce se întâmplă cu structurile de apărare, indiferent de nivelul acestora, reprezintă „responsabilitate naţională”. Cucă aminteşte că bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027 se ridică la aproape 8 miliarde de euro, subliniind că este important ca structurile care ţin de industria de apărare, fie că sunt publice sau private, să acceseze proiectele şi programele care pot fi finanţate din aceste fonduri.

„Este responsabilitate naţională tot ceea ce se întâmplă cu structurile de apărare, de la doctrină până la întrebuinţare. Dar în acelaşi timp trebuie să vedem partea de integrare pe nivele de standard şi pe tot ceea ce înseamnă noi capacităţi de producţie la nivel european, folosind standardele cele mai ridicate de tehnologie şi achiziţiile publice comune (la nivel european – n.r.)”, a declarat Nicolae Ciucă luni, în timpul unei vizite în judeţul Alba, unde a avut discuţii cu reprezentanţi ai industriei de apărare, inclusiv cu cei ai unui operator privat din acest domeniu.

Preşedintele Senatului consideră că este nevoie de un dialog cu mediul de afaceri din industria de apărare, ţinând cont şi de cele mai recente decizii din CSAT privind înzestrarea Armatei pentru următorii zece ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare