spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

Nicolae Ciucă: Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este în prezent

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că printr-un proiect de lege pe care l-a iniţiat agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor, astfel că, pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală.

”Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală. Prin această majorare, am urmărit eliminarea suspendării pedepsei, permisă de sistemul judiciar dacă sentinţa este de maxim 3 ani”, a scris preşedintele PNL într-o postare pe Facebook. 

”Am scris proiectul de lege gândindu-mă la efectul dezastruos pe care îl are asupra copilului un părinte sau tutore care consumă droguri. Această situaţie devine o circumstanţă agravantă, ce majorează sentinţa la 7-12 ani închisoare. Obiectivul meu: descurajarea consumului de substanţe psiho-active de către persoanele responsabile de copii”, precizează Ciucă. 

Potrivit lui Ciucă, ”creşterea acestor pedepse e pentru o mai bună protecţie a celor mici, care pot creşte frumos doar într-un mediu sigur, lipsit de violenţă. Am convingerea că, protejând dezvoltarea armonioasă a copiilor, investim în viitorul României”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare