NICI UN POLITICIAN NU E INTERESAT: România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani

România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), conform datelor Eurostat din decembrie 2024, astfel că țara noastră a depășit state precum Spania și Grecia, unde șomajul în rândul tinerilor a fost mereu o problemă constantă, se arată în Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert România.

‘Cifrele arată că este nevoie de o politică socială și economică la nivel național special dedicată tinerilor, care să adreseze atât problemele de abandon școlar și de calitate a învățământului, introducând măsuri de susținere financiară a elevilor și cadrelor didactice acolo unde este nevoie, cât și problemele de competențe și ‘angajabilitate’ a tinerilor, adaptând programa școlară la nevoile pieței muncii. În paralel, este nevoie și de o campanie de comunicare publică care să combată reticența angajatorilor de a recruta tineri sub 25 de ani’, notează sursa citată.

Potrivit unui comunicat de presă al organizației, în decembrie 2024, în România, rata șomajului la toate categoriile de vârstă era relativă mică, de 5,7% din populația activă, puțin sub media europeană de 5,8%, și mult mai mică decât în țări ca Spania (10,6%), Grecia (9,3%), Finlanda (8,7%), Suedia (8,6%), Estonia (7,8%). O rată a șomajului mai mică regăsim în țări ca Cehia (2,6%), Polonia (2,7%) și Malta (3%.)

‘Situația este diferită în rândul tinerilor sub 25 de ani. Aici, România a devenit ‘campioană’ europeană în decembrie 2024, cu o rată a șomajului de 26,3%, fiind urmată de țări unde șomajul este în general ridicat, precum Spania (25,2%), Suedia (23,5%) sau Grecia (22,5%), media UE a șomajului în rândul tinerilor fiind de 14,6%. Ungaria se situează imediat sub media UE, cu 14,4% din tinerii activi fiind șomeri, iar Bulgaria cu 9,6%’, consemnează Monitorul Social.

Potrivit sursei citate, analizând diferențele de gen, România reprezintă un caz aparte, deoarece rata șomajului în rândul tinerilor este aceeași atât pentru femei, cât și pentru bărbați. În contrast, în Lituania, rata șomajului în rândul tinerilor era de 5,5% în rândul bărbaților, respectiv 18,6% în rândul femeilor.

‘O situație similară se regăsește și în Grecia, unde șomajul în rândul tinerilor afectează 19,9% dintre bărbați și 26,3% dintre femei. La polul opus, în Luxemburg și Belgia, rata șomajului este mai ridicată în rândul bărbaților tineri decât al femeilor, atingând 24,7% față de 17,7% în Luxemburg și 19,6% față de 14,9% în Belgia’, se menționează în raport.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare