Articol de Luke Dale-Harris
Pe hârtie, portul Constanţa din estul României pare o poveste economică de succes. Cu investiţiile curgând în energia regenerabilă, transporturile maritime, imobiliare şi agricultură, PIB-ul pe cap de locuitor este aici cu 16% mai mare decât media pe ţară, comparabil cu cele mai prospere oraşe din Europa.
Însă o aşa dezvoltare a fost posibilă doar sub cârmuirea nonconformistă a primarului oraşului, Radu Mazăre, care a fost arestat în aprilie sub acuzaţia că primise mite în valoare totală de 9 milioane de dolari – iar cicatricile domniei lui sunt vizibile pretutindeni. Centrul istoric arată ca un oraş abandonat. Clădiri dărăpănate din epoca otomană stau uitate pe marginea străzilor pe jumătate neasfaltate. Străzile se opresc abrupt acolo unde s-au înălţat vile nou-nouţe, înghesuindu-se să prindă o vedere la mare. Câinii vagabonzi cutreieră acoperişurilor blocurilor nefinalizate. În faţa porţilor spitalelor se întind cozi de oameni.
„Mazăre este un rege în Constanţa”, afirmă Sebastian Bodu, membru al Parlamentului European şi fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. „Oraşul este imperiul lui. El a pus la punct un sistem în care orice iniţiativă economică trebuie să treacă mai întâi pe la el. Acum, că a fost arestat, nu se mai întâmplă nimic – nimeni nu ştie ce să facă.”
Reputaţia lui Mazăre se bazează atât pe abilitatea lui de a face pe bufonul, cât şi pe îmbrăţişarea deschisă de către el a investiţiilor străine. El s-a îmbrăcat în general nazist şi împărat roman pentru ochii presei; a pozat pe un tron de argint, înconjurat de manechine goale, pentru coperta revistei Playboy şi apare cu regularitate la dezbaterile politice îmbrăcat în ţinută completă de Che Guevara, fără a-i lipsi nici trabucul. Mândru proprietar al unei adevărate flote de maşini sport de epocă, al mai multor case şi a unei proprietăţi în Madagascar – în pofida faptului că nu câştigă decât un salariu de numai 495 de euro pe lună – Mazăre a reuşit cumva să-şi păstreze încrederea publicului. La ultimele alegeri el a fost reales cu 62% dintre voturi.
Un asemenea nivel al popularităţii ar putea să pară nepotrivit, însă, în România, ideea că dezvoltarea economică se poate obţine numai prin corupţie este înrădăcinată. Există o parodie populară a unui slogan de campanie electorală care sună cam aşa: „Corupţia: şira spinării a societăţii româneşti”.
„Corupţia din Constanţa a ajutat creşterea economică într-un fel”, a declarat Bodu. „Ea unge rotiţele, pentru că tot ceea ce trebuie să faci este să plăteşti un pic şi, brusc, nu mai există legi. Dar nu este acel gen de creştere economică de pe urma căruia un oraş profită cu adevărat.”
Surse guvernamentale insistă că o campanie anticorupţie, care în ultimele luni a dus la încarcerarea mai multor politicieni importanţi, ar putea să facă ţării mai mult rău decât bine, urmând să apară din cauza ei un „blocaj economic”. Chiar dacă agenţia română anticorupţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), răstoarnă constant politicieni de la putere de peste un deceniu, de când Klaus Iohannis, un german, a fost votat preşedinte în noiembrie, ea a apăsat pe acceleraţie.
Raidurile prin locuinţe au dus la descoperirea unor tablouri de Picasso şi Renoir, lingouri de aur şi sume mari de bani gheaţă în casele miniştrilor acuzaţi de luare de mită – ca de exemplu ministrul finanţelor, Darius Vâlcov. Drept urmare, cu ameninţarea unei anchete DNA atârnându-le deasupra capetelor, miniştrii au devenit reticenţi la aprobarea unor noi proiecte de infrastructură şi investiţii, cel puţin temporar. Investiţiile publice, calculate ca procent din PIB, au căzut la cel mai scăzut nivel de la aderarea ţării la UE, în urmă cu şapte ani. Şi investiţiile private au mai încetinit.
„A lua mită pentru proiecte publice este atât de endemic în guvernul României încât aproape fiecare are ceva de ascuns”, a declarat Sorin Ioniţă, expert jurist la grupul de reflecţie anticorupţie Expert Forum. „Ei cred că dacă se abţin cât timp reflectoarele DNA sunt pe ei, vor reuşi să treacă de furtună şi mai târziu îşi vor relua afacerile obişnuite.”
Oamenii de rând au de suferit de pe urma consecinţelor negative ale campaniei. De când politicienii au fost demascaţi, anul trecut, că intraseră în cârdăşie cu firme pentru a delapida bani publici plătiţi pentru produse Microsoft, şcolile şi spitalele au rămas fără calculatoare funcţionale, pentru că politicienii încearcă să se distanţeze de pericol. În Bucureşti, capitala României, construcţia unor noi linii de metrou a încetinit până s-a oprit, după ce miniştrii guvernului au fost acuzaţi că luaseră mită pentru a aproba preţuri umflate pentru compania care furniza trenurile. În alte părţi drumurile rămân construite pe jumătate şi zăpada rămâne adesea necurăţată iarna, lăsând satele greu accesibile izolate de restul lumii.
Ideea că eforturile anticorupţie îi fac României mai mult rău decât bine a prins suficient de mult încât liderii politici să-şi permită să atace DNA pe faţă. Când premierul Victor Ponta declara în cursul acestui an că DNA întoarce România „înapoi în vremurile lui Ceauşescu sau Stalin”, cea mai mare parte a guvernului l-a aplaudat. În prezent, şi cumnatul şi socrul lui Ponta sunt cercetaţi de DNA.
Şi, pe măsură ce politicienii cad, guvernul se chinuie să găsească noi oameni pentru a-i înlocui, multe poziţii rămânând neocupate sau ocupate de candidaţi fără experienţă. Vorbind sub condiţia anonimităţii, un consilier guvernamental a afirmat că „oamenii care vor să intre în politică pentru beneficii economice evită lucrul acesta deocamdată, pe când aceia cu intenţii mai bune nu au nici o dorinţă de a face parte dintr-un sistem corupt. Asta înseamnă că ţara este într-un blocaj economic.”
Cu toate acestea, sondajele de opinie arată că în DNA au încredere de două ori mai mulţi români, faţă de guvern, în vreme ce la mitingurile de la alegerile prezidenţiale de anul trecut o lozincă frecvent scandată a fost „DNA preşedinte”. Dar circulă de asemenea în România şi un banc, conform cărora politicienii se bucură în sinea lor de condamnările la închisoare, pentru că aşa pot petrece mai mult timp cu prietenii lor, şi ei rămân încrezători că, după ce vor fi ieşit, imperiile construite de ei pentru ei în guvern îi vor aştepta încă.
Andrei Mascut îşi începuse cariera politică înainte de a sări în altă barcă şi a lucra pentru ONG-ul anticorupţie România curată. „Există un soi de ritual de iniţiere în politica românească”, a declarat Mascut. „Primul lucru care se întâmplă este acela că un politician mai influent te va lua sub aripa lui şi îţi va cere să intri în afaceri cu el sau cu prietenii lui. Apoi vor exista probe că ai interese comune de afaceri corupte şi vei putea fi şantajat. Abia atunci ajungi în poziţia de a candida la o funcţie. Nimeni nu vrea pe cineva care este curat, pentru că devine o ameninţare la adresa întregului sistem.”
