Orașul Vilkovo din regiunea Odesa a devenit o „Ucraină în miniatură”, unde bărbații aflați la vârsta recrutării au dispărut aproape complet, unii plecând în zona de război, iar alții se ascund de recrutare, potrivit unui raport al The New York Times.
Publicația descrie Vilkovo ca un port de pescuit dărăpănat, cu canale în loc de străzi, ceea ce i-a adus numele de „Veneția ucraineană”. Vilkovo este situat în apropierea graniței cu România și Moldova, dar este înconjurat de râuri, mlaștini și bariere, ceea ce face ca evadarea să fie dificilă și periculoasă pentru cei care se feresc de recrutare: mulți bărbați au reușit să treacă granița, în timp ce alții au murit sau au fost capturați. „România te cheamă și este vizibilă chiar peste Dunăre, iar Moldova este atât de aproape, ceea ce face ca evadarea să fie incredibil de tentantă”, se arată în articol.
Zona a trecut în nenumărate stăpâni de-a lungul istoriei sale și, din 1812, a aparținut Imperiului Otoman, Rusiei, Moldovei, României, din nou Rusiei, Ucrainei, Germaniei, din nou României, Uniunii Sovietice, a treia oară României, din nou Uniunii Sovietice și apoi din nou Ucrainei, lăsându-i pe localnici fără un sentiment puternic de apartenență.
Înainte de conflictul ruso-ucrainean, în Vilkovo locuiau aproape 8.000 de oameni; până la sfârșitul anului 2025, mai rămăseseră doar aproximativ 5.000, dar numărul exact este dificil de estimat, deoarece mulți bărbați se ascund de recrutare.
Un bărbat pe nume Ivan a declarat publicației că a fost reținut pentru recrutare militară și dus la o bază de antrenament, de unde a evadat și se ascunde acum acasă, în Vilkovo. Descriind cine rămâne în oraș, Ivan spune: „Femei, bătrâni și bărbați care încearcă să nu iasă afară decât dacă este absolut necesar”.
Toți angajații primăriei, cu excepția primarului, sunt femei, a declarat primarul Matvey Ivanov. „Femeile sunt acum peste tot” în oraș, a remarcat el, adăugând: „Lor le place; ele controlează toate sferele de activitate și acum sunt la conducere”. S-a descris ca fiind singurul bărbat rămas, „sau cel puțin singurul vizibil”.
