Nevasta politician din fieful lui Iohannis pe care nu o schimbă nici un ministru

Amalia Cindrea, soția fostului președinte al Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea (PSD), a fost președintă a PUR Sibiu, a ocupat pentru câteva luni funcția de subprefect al județului și a fost chiar deputat în legislatura 2000-2004. În 2003 a trecut la PSD, iar din 2007 a fost numită comisar șef la Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Sibiu. De atunci ocupă această funcție, indiferent de numele ministrului, transmite Turnul Sfatului.

Numele ei este legată și de căderea politică a soțului său, Ioan Cindrea. În septembrie 2011, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a acuzat pe atunci-deputatul PSD Ioan Cindrea de conflict de interese după ce, între octombrie 2009 și februarie 2011, și-a angajat soția în cadrul biroului său de parlamentar de la Sibiu.

Atunci când a primit cu caracter temporar această poziție, Amalia Cindrea se justifica: „Din mai multe propuneri care mi s-au făcut am ales-o pe aceasta. Mi-a mai fost propus câte un post la nivel național în Ministerul Economiei, în Ministerul Muncii și în Ministerul Mediului. Am preferat, însă, un post în Sibiu pentru că și soțul meu lucrează aici”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Articole relationate

    Categorii populare