Netanyahu şi afrontul din Congres

Discursul premierului israelian în Congresul de la Washington a avut în principal obiectivul de a-i avertiza pe deputaţii americani cu privire la o posibilă „afacere proastă” făcută de administraţia Obama cu Iranul în privinţa programului nuclear al acestei ţări.

Un scop important, dar care are o problemă. Congresul dominat de republicani este cea mai importantă instanţă în afara Israelului care nu ar dori deloc să permită Casei Albe să încheie un compromis defavorabil cu Iranul. Ceea ce s-a şi văzut: Netanyahu a fost primit cu aplauze de congresmeni de îndată ce a intrat în sală.

Sprijin general

Ambele tabere din Congres – republicani şi democraţi – sprijină masiv Israelul şi interesele acestei ţări. Aşa este cu mult înaintea primului mandat de premier al lui Netanyahu. Când vine vorba de Israel, ambele partide mari din SUA sunt pe aceeaşi lungime de undă.

Michael Knigge

Discursul lui Netanyahu din Congres a urmat unei discuţii avute de acesta cu şeful grupului republican John Boehner. Ambele partide din Congres au dat clar de înţeles că nu vor aproba nicio înţelegere cu Iranul care ar leza interesele de securitate ale Israelului. Iar Netanyahu, bun cunoscător al scenei politice americane, a ştiut desigur de la bun început acest lucru.

Republicanul John McCain critică de mai mulţi ani administraţia Obama pentru poziţia ei faţă de Iran. În ianuarie, el a calificat drept nerealiste speranţele Casei Albe legate de un acord cu Teheranul. Marţi, şi senatorul democrat Chuck Schummer a declarat că nu are încredere în iranieni.

Lui Obama îi pot fi reproşate multe, dar nu lipsa de realism politic. El ştie prin urmare că orice acord americano-iranian care nu ia în seamă interesele de securitate ale Israelului nu va trece de Congres.

O lovitură în figură

Netanyahu a vorbit deci în Congres despre pericolele unei „afaceri proaste” în faţa unei audienţe pe care însă nu mai trebuia să o convingă, care era deja în temă. Nici avertismentele privind regimul iranian nu au avut rost, erau deja cunoscute. El a lăudat pe scurt angajamentul lui Obama privind Israelul, dar discursul său a reprezentat simultan o palmă peste faţă nu doar pentru Obama, ci pentru fiecare congresmen în parte.

Obama a văzut discursul lui Netanyahu, pe care l-a întâlnit de mai multe ori decât pe oricare alt lider străin, drept o sabotare a eforturilor sale de a ajunge la un acord cu Iranul. Iar faptul că Netanyahu a făcut acest gest cu doar câteva zile înaintea alegerilor legislative din Israel, la care candidează pentru realegere, reprezintă un afront politic fără precedent, care încalcă orice etichetă diplomatică la acest nivel.

Prin acest discurs, Netanyahu şi-a arătat şi neîncrederea faţă de congresmeni. Premierul israelian a ţinut neapărat să-i avertizeze pe aceştia să nu permită preşedintelui să încheie un acord periculos pentru Israel. De ce a făcut asta, având în vedere că Congresul american a acordat Israelului din 1949 încoace ajutoare de 120 de miliarde de dolari este greu de imaginat.

Distanţarea democraţilor

Astfel, ieşirea lui Netanyahu a fost una contraproductivă. Nu a contribuit defel la rezolvarea problemelor. Niciunul din argumentele sale nu a fost o noutate.

Chiar dacă deocamdată nu există un proiect de acord cu Iranul, Netanyahu a insistat că SUA ar trebui să realizeze o înţelegere mai avantajoasă. Din păcate, a omis să precizeze cum ar arăta, în opinia sa, o înţelegere mai bună. Doar aşa ar fi contribuit constructiv la soluţionarea dosarului nuclear iranian. El însă a repetat avertizările privind riscul unui acord insuficient, care ar apropia Iranul şi mai mult de crearea armei atomice.

Chiar la începutul discursului şi-a tras covorul de sub picioare, solicitând ca situaţia Israelului să fie discutată în afara delimitărilor politice de la Washington. Reacţia de distanţare a preşedintelui Obama, vicepreşedintelui Joe Biden şi a altor 57 de congresmeni democraţi arată dimpotrivă că Israelul va deveni la Washington o temă care va crea noi disensiuni între două partide pentru care până acum poziţia faţă de statul evreu era una din puţinele chestiuni în care părerile erau convergente.