Netanyahu la Moscova: Israelului ar trebui să i se permită să acţioneze liber împotriva Iranului

Israelului ar trebui să i se permită să acţioneze liber împotriva Iranului, a susţinut premierul Benjamin Netanyahu, joi, la Soci, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre coordonarea în domeniul securităţii în Siria, informează Reuters.

Cei doi lideri s-au întâlnit de câteva zeci de ori în ultimii ani, iar pe plan militar Rusia şi Israelul au colaborat pentru a evita ciocniri accidentale în Siria, unde Israelul susţine că realizează atacuri asupra ţintelor iraniene pentru a opri Teheranul să îşi stabilească o prezenţă militară.

„Coordonarea noastră în domeniul securităţii este întotdeauna importantă, dar este cu atât mai importantă acum, după ce luna trecută s-a înregistrat o creştere serioasă a încercărilor Iranului de a lovi Israelul din Siria şi de a plasa rachete (teleghidate) de precizie pentru a le folosi împotriva noastră”, a declarat Netanyahu la începutul discuţiilor cu liderul rus.

Iranul şi miliţia libaneză Hezbollah sprijinită de Teheran l-au sprijinit pe preşedintele Bashar al-Assad în războiul civil sirian. Rusia care, la rândul său, susţine tabăra preşedintelui sirian, a închis în mare măsură ochii în privinţa atacurilor aeriene israeliene.

Conform agenţiei de ştiri RIA Novosti, preşedintele Putin a lăudat cooperarea în domeniul militar şi al securităţii dintre Rusia şi Israel.

După discuţiile care au durat câteva ore, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că cei doi lideri au convenit să intensifice dialogul bilateral în domeniul militar pe dosarul sirian, conform informaţiilor transmise de agenţia de ştiri Interfax.

Potrivit sursei citate, Vladimir Putin şi Benjamin Netanyahu au evidenţiat necesitatea protejării integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Siriei.

După ce, anterior, a avut o întrevedere cu Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, Netanyahu a reiterat poziţia conform căreia pentru ca Israelul să îşi poată asigura securitatea, armata sa trebuie să aibă „libertate de acţiune” în regiune împotriva Iranului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare