spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
Acasă#FreeIranNetanyahu a prezentat "dovezi concludente" despre un program nuclear iranian secret/ REPLICA...

Netanyahu a prezentat „dovezi concludente” despre un program nuclear iranian secret/ REPLICA IRANULUI: Băiatul care strigă lupul face pseudo-dezvăluiri

-

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat luni seară, că ţara sa deţine „dovezi concludente” legate de un program nuclear iranian secret cu scopul a se dota cu arma nucleară, transmit agenţiile internaţionale de presă.

- Reclama -

El a prezentat și mai multe documente în acest sens.

- Advertisement -

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Ministerul Apărării din Tel Aviv, Netanyahu a prezentat documente despre care afirmă că sunt ”copii” a unor documente secrete obţinute de serviciile de informaţii israeliene în Teheran.

”Aceste documente sunt dovada concretă că Iranul a minţit când a spus nu a avut niciodată un program nuclear. Proiectul nuclear iranian are toate cele cinci elemente ale unui program de arme nucleare”, a declarat Netanyahu.

- Advertisement -

”Liderii iranieni au negat în repetate rânduri în privinţa dezvoltării programului nuclear. Astăzi vă spun un lucru: Iranul a minţit. După semnarea acordului nuclear în 2015, Iranul a şi-a intensificat eforturile de a-şi ascunde documentele secrete. În 2017, Iranul a mutat documentele privind programul nuclear într-o locaţie secretă din Teheran. În urmă cu câteva săptămâni, Israelul a obţinut jumătate de tonă de documente din această arhivă secretă. Iată ce includ aceste fişiere: documente incriminatoare, diagrame incriminatoare, prezentări incriminatoare, planuri incriminatoare, fotografii incriminatoare şi multe altele. Aceste documente sunt dovada concludentă că Iranul a minţit când a spus că nu a avut niciodată un program nuclear”, a subliniat prim-ministrul Israelului, adăugând că Iranul a continuat să-şi dezvolte programul nuclear.

„Proiectul nuclear iranian are toate cele cinci elemente ale unui program de arme nucleare”, a declarat prim-ministrul israelian, citat de Reuters.

Premierul israelian, adversar înverşunat al acordului internaţional asupra activităţilor nucleare ale Iranului, a făcut acest anunţ în perspectiva datei de 12 mai, termenul stabilit de preşedintele american, Donald Trump, pentru a decide dacă denunţă acordul încheiat în 2015.

Iranul a luat în râs luni „pseudo-dezvăluirile” premierului israelian, Benjamin Netanyahu, care afirmase mai devreme că deţine „dovezi concludente” privind existenţa unui program nuclear secret iranian, relatează AFP.

„Cât de convenabil. ‘Timingul’ perfect: băiatul care strigă lupul face pseudo-dezvăluiri pe baza serviciilor de informaţii cu câteva zile înainte de 12 mai”, a scris pe Twitter ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, referindu-se la data la care preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat că va retrage ţara sa din acordul încheiat în 2015 asupra programului nuclear iranian.

Într-o prezentare teatrală la o oră de maximă audienţă, Benjamin Netanyahu a arătat luni seară, în direct la televiziunile israeliene, „copiile exacte”, potrivit acestuia, a zeci de mii de documente originale iraniene obţinute în urmă cu câteva săptămâni cu preţul unei „formidabile reuşite în domeniul serviciilor de informaţii”.

Aceste documente constituie „dovezi noi şi concludente asupra programului de arme nucleare pe care Iranul l-a ascuns ani în şir de privirile comunităţii internaţionale în arhivele sale atomice secrete”, a afirmat prim-ministrul israelian, fără să declare însă că Iranul şi-a încălcat angajamentele asumate în cadrul acordului din 2015, al cărui adversar înverşunat este, la fel ca preşedintele american.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img