Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a fost audiat la DNA, unde a fost adus cu mandat. El a dat declaraţii în dosarul lui Sergiu Lucinschi, fiul unui fost preşedinte al Republicii Moldova. Dragoş Băsescu este suspectat de trafic de influenţă. Anchetatorii spun că ar fi promis o soluţie favorabilă într-un dosar instrumentat la DIICOT, iar în schimb ar fi cerut un milion de euro, transmite Digi 24.
Dragoş Băsescu a fost pus sub control judiciar. El va plăti o cauţiune de 10.000 de lei.
Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a cerut un milion de euro pentru a obţine o soluţie favorabilă în instanţă, el propunând ca banii să îi fie daţi, printr-un contract fictiv de consultanţă, conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Conform sursei citate, Dragoş Băsescu va fi cercetat sub controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile începând de miercuri, el fiind acuzat de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Ciprian Nistor – condamnat definitiv în alt dosar al DNA -, el fiind cercetat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În data de 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-a cerut unei persoane (denunţător în cauză) suma de 500.000 de euro pentru o soluţie de nearestare la o contestaţie formulată de către DIICOT în dosarul ce o privea pe respectiva persoană. El a mai cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în dosarul respectiv, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului, potrivit DNA.
„Denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen. Ca urmare, Dragoş Băsescu i-a spus denunţătorului că are o soluţie, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 de euro printr-o eşalonare în funcţie de evoluţia din dosar pe o perioadă de până la doi ani”, conform reprezentanţilor DNA.
Contractul trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională, pentru a nu trezi suspiciuni, precizează sursa citată.
Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este suspectat că a cerut un milion de euro, pentru a-şi trafica influenţa. Dragoş Băsescu trebuie să plătească statului 10.000 de lei.
Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a fost adus miercuri la DNA.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, Dragoş Băsescu şi Ciprian Nistor au promis unei persoane cercetate într-un dosar al DIICOT, respectiv lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL, un mod de rezolvare a problemelor sale judiciare de la DIICOT.
În 10 martie 2014, Sandu Staicu a fost reţinut de DIICOT într-un dosar penal instrumentat de către procurorul Remus Jurj Tudoran, pentru constituire de grup infracţional şi spălare de bani, iar două zile mai târziu instanţa supremă a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a omului de afaceri.
Procurorii mai spun că în 12 martie Staicu a fost contactat telefonic de către Ioniţă Jenică, cu care s-a şi întâlnit şi care i-a comunicat că Dragoş Băsescu îi propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT, persoana de legătură fiind Ciprian Nistor.
Potrivit anchetatorilor, în 13 martie Sandu Staicu a stabilit o întâlnire cu Dragoş Băsescu în jurul orei 17.00, la Clubul Pescariu, loc care îi fusese indicat de Ciprian Nistor. Când a ajuns la club, Ciprian Nistor i-a cerut să plătească un abonament de intrare în zona piscinei. Intrând în incintă, aceştia s-au întâlnit la vestiar şi cu Dragoş Băsescu, care i-a dat lui Sandu Staicu un slip, apoi au mers în zona de SPA şi au intrat împreună într-o saună. Acolo, Ciprian Nistor şi Dragoş Băsescu i-au dat să citească o listă cu nume de firme şi de persoane pe care Staicu le-a recunoscut ca fiind vizate în dosarul penal în care fusese reţinut. Anchetatorii spun că cei doi i-au dat omului de afaceri lista cu date din dosar pentru a-l convinge că au acces la dosar şi că au posibilitatea de a influenţa evoluţia acestuia. Tot cu această ocazie, Dragoş Băsescu a pronunţat şi numele procurorului de caz.
”Discuţia a continuat pe fondul pretinderii de către Dragoş Băsescu a sumei de 500.000 euro pentru o soluţie de nearestare în contestaţia formulată de către DIICOT şi încă 500.000 euro pentru o soluţie favorabilă în dosarul respectiv şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor lui Sandu Staicu. Staicu le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen. Drept urmare, Dragoş Băsescu i-a spus că are o soluţie, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanţă, prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 de euro printr-o eşalonare în funcţie de evoluţia din dosar pe o perioadă de până la doi ani”, mai notează anchetatorii, precizând că acel contract trebuia să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională, pentru a nu trezi suspiciuni.
Anchetatorii mai spun că aspectele susţinute de Sandu Staicu au fost confirmate integral de Ciprian Nistor, acesta confirmând atât discuţiile purtate cu Dragăo Băsescu, cât şi propunerea acestuia de a-l ajuta pe Staicu, cunoscând persoane din domeniul justiţiei.
Omul de afaceri Sandu Staicu este cercetat în dosarul de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei, în care Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, şi alţi trei oameni de afaceri, între care Alexandru Horpoş, au fost arestaţi la domiciliu, în decembrie 2014.
La rândul său, omul de afaceri Ciprian Nistor a fost arestat preventiv, în luna aprilie, în dosarul în care preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dorina Gonţ, este suspectată de evaziune fiscală cu prejudiciu de trei milioane de euro. Conform anchetatorilor, Ciprian Nistor ar fi controlat firme offshore în conturile cărora ar fi fost viraţi bani din evaziune fiscală.
Omul de afaceri Ciprian Nistor ar fi fost şi intermediarul mitei în dosarul în care sunt cercetaţi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu.
În acest dosar, omul de afaceri Sergiu Lucinschi este acuzat de şantaj şi trafic de influenţă, Constantin Comăneanu, ofiţer de poliţie la DIICOT, de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, de complicitate la şantaj.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.
De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
În aceeaşi perioadă, pentru a adăuga presiunii un mijloc de constrângere şi mai puternic, în concordanţă cu valoarea sumei respective, Sergiu Lucinschi i-ar fi spus că are influenţă, direct şi indirect, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care îl priveau pe omul de afaceri.
Omul de afaceri care ar fi fost şantajat de Sergiu Lucinschi este Alexandru Horpoş, asociat la SC Straco Group SRL, căruia i-au fost ceruţi bani de către Sergiu Lucinschi printr-un intermediar, respectiv Ciprian Nistor, pentru a-i fi soluţionate favorabil dosarele penale pe care le are la DIICOT.
În documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX se arată că Horpoş i-a dat, la un moment dat, intermediarului Ciprian Nistor 25.000 de euro din 50.000 de euro ceruţi.
„De asemenea, probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat că, în urma solicitării din data de 23.01.2015, denunţătorul Alexandru Horpoş i-a remis numitului Ciprian Nistor suma de 25.000 de euro la data de 28 ianuarie, cel din urmă reiterând promisiunile, în sensul că suma de bani va fi predată unor persoane ce activează în instituţii cu atribuţii în domeniul judiciar, în scopul rezolvării favorabile a situaţiei judiciare a denunţătorului în ambele dosare penale aflate în lucru la DIICOT, la procurorul Remus Tudoran Jurj”, se arată în documentele procurorilor.
La o săptămână după această discuţie, notează anchetatorii, Ciprian Nistor i-ar fi cerut lui Horpoş o nouă întâlnire,„prilej cu care i-a restituit acestuia suma de 25.000 de euro, precizând că, pentru o perioadă de una-două săptămâni, persoanele cu care discutase nu vor putea face nimic, din cauza unor probleme apărute la nivelul instituţiei în care activează aceştia, făcând aluzie la probleme apărute în spaţiul public privind cauzele penale ale Elenei Udrea”.
În documentele anchetatorilor se mai arată că Nistor l-a asigurat pe Horpoş că persoanele la care a intervenit vor rezolva problema: „Nu mă, dar să o facem cu totul, e ok, ţi-am zis că e ok, doar că în momentul de faţă asta este situaţia, n-are legătură cu tine, uită-te şi tu la televizor….Că eu am apucat să … mi s-a zis, deci eu am apucat să merg înainte de a apărea acele probleme. Deocamdată mi i-a dat înapoi (banii). Nu, a zis că de ajutat ne ajută, dar deocamdată n-o să mai facă nimic o săptămână, două, până se rezolvă alte probleme pe care le au ei”.