spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeNeluțu de la Sănătate ține un județ fără teste COVID

Neluțu de la Sănătate ține un județ fără teste COVID

-

Încă o dovadă crasă de nepăsare din partea Ministerului Sănătății cu privire la soarta cărășenilor! Aceștia nu au unde să își facă un test COVID doar pentru că onor Ministerul doarme de două săptămâni cu cererea Spitalului Județean de Urgență Reșița în mână!, scrie Express de Banat.

- Reclama -

Problema a fost ridicată de consilierul județean PSD, Ioan Crina, în ședința forului de ieri, 15 iulie, când din nou s-au aprobat sume de bani pentru Spitalul din Reșița. „În foarte multe țări se solicită testul COVID. Eu chiar săptămâna asta, având o problemă personală, am constatat că în județul Caraș-Severin nu putem face teste COVID, decât dacă ești internat. Mie mi se pare foarte gravă treaba asta, mai ales că astăzi (n.r. miercuri) și Guvernul, prin Ministerul Fondurilor Europene, dă bani pentru așa ceva. Noi i-am aprobat, am dus ce trebuie și la Caransebeș, și la Reșița și constat că astăzi nu putem face teste în Caraș. Acum orice cetățean, român sau străin, care vrea să plece în Austria, spre exemplu, trebuie să meargă la Timișoara să facă testul, durează trei zile, patru zile”, a spus Crina în fața colegilor, adresând și o rugăminte președintelui Silviu Hurduzeu: „Eu v-aș ruga, prin autoritatea funcției pe care o aveți, să solicitați și la spital, și la Minister, de ce nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Eu am înțeles că de la Minister nu a venit atestarea. Mie mi se pare corect să știm. Nu are nicio legătură politică. Noi avem o problemă majoră și întârziem cu niște autorizări?!”

- Advertisement -

„Am discutat cu domnul director Murgu (n.r.) Waldemar Murgu, managerul Spitalului Județean din Reșița). Sistemul pe care noi l-am achiziționat, cel de 1,1 milioane de lei, este prevăzut cu teste: 2.000 de teste de extracție și 1.000 de teste de prelucrare. Ele există, din punctul meu de vedere se poate face testare oricând. Aparatura trebuia să ajungă la sfârșitul lunii mai, o componentă a ajuns la începutul lunii iunie. Este vorba despre extractor. Până la urmă a fost recepționat. Conform caietului de sarcini și contractului cu firma respectivă, era prevăzută și instruire. Nu am putut face recepția până nu s-a făcut instruirea, am întârziat câteva zile și în data de 19 iunie s-a făcut instruirea. De atunci aparatul era complet funcțional la nivelul Spitalului de Urgență din Reșița. Era nevoie de un aviz DSP, pe care ulterior l-au abținut și apoi de un aviz din partea Ministerului Sănătății. S-a făcut solicitarea în data de 2 iulie către Ministerul Sănătății și se așteaptă”, a explicat șeful CJ Caraș Severin, Silviu Hurduzeu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img