Negocieri ruso-americane la Helsinki

Subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice, David Hale, a avut miercuri, la Helsinki, o întrevedere cu ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Serghei Riabkov, pentru a discuta despre relaţiile americano-ruse, a anunţat Departamentul de Stat american, pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări asupra mai multor probleme, informează Reuters conform Agerpres.

Întrevederea dintre Hale şi Riabkov a urmat discuţiilor care au avut loc la 28 iunie între preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin, în marja summitului G20 de la Osaka, Japonia.

Relaţiile SUA-Rusia sunt în continuare afectate de problema Siriei şi a Ucrainei, precum şi de acuzaţiile privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA, amestec pe care Moscova îl neagă. Într-un recent interviu televizat, Vladimir Putin a afirmat că relaţiile dintre SUA şi Rusia „devin din ce în ce mai proaste”.

„Subsecretarul american a subliniat că SUA încearcă să restrângă divergenţele şi să accelereze cooperarea cu Rusia asupra mai multor probleme globale, (că) acţiunile negative ale Rusiei continuă să fie o barieră în faţa progresului din relaţiile bilaterale”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, într-un comunicat.

Fără a face alte precizări, ea a adăugat că cei doi oficiali au discutat şi despre provocările din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

La rândul său, Riabkov a declarat pentru agenţiile de presă ruse că a discutat cu Hale despre Venezuela, însă discuţiile nu au putut converge la un numitor comun. Rusia şi China sunt aliate ferme ale preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în timp ce majoritatea puterilor occidentale îl susţin pe liderul opoziţiei Juan Guaido.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Articole relationate

    Categorii populare