Neagu Djuvara: Musulmanii prezintă o primejdie, se SCHIMBĂ populația Europei, spun bogdaproste că nu mai am decât un an sau doi de trăit

”Musulmanii prezintă o primejdie. E cea mai mare primejdie, pentru că au de gând să impună credința lor omenirii întregi. Așa că sunt un pericol. Că peste tot unde intră, nu intră ca să se asimilieze cu locul de acolo, ci ca să mănânce țara aceea! În sensul ăsta sunt foarte pesimist pentru viitor”, a afirmat sâmbătă seară istoricul Neagu Djuvara în interviul acordat jurnalistului Dan Andronic, la emisiunea ”Lumini și umbre” de la B1TV.

Peste o sută de ani cei care vor fi locuitorii Franței, Germaniei sau Angliei vor fi complet diferiți de cei de astăzi,  a susținut Djuvara.

În plus, Europa se află în fața unei alte mari primejdii: năvălirea chinezilor, a mai afirmat istoricul.

Eu sunt foarte pesimist. Intră un val de populații, dar este mai grav decât ce s-a întâmplat în Evul Mediu după căderea Romei. De ce? Pentru că populațiile care au intrat peste Imperiul Roman erau, totuși, din aceeași familie. Ori, în momentul de față, ăștia care ne invadează, care năvălesc peste Europa, sunt cu totul alte nații. Sunt arabi, turci, sunt kirkizi, sunt dracu’ să-i ia! Lifte păgâne! Asta înseamnă că se schimbă populația Europei! Peste o sută sau două de ani, cei care vor fi locuitorii Franței, Germaniei sau Angliei vor fi complet diferiți de cei de astăzi! Și asta mă îngrozește, încât spun bogdaproste că nu mai am decât un an sau doi de trăit, la 99 de ani, să nu mai văd această calamitate. Adică să văd Europa pe jumătate turcă…, poate și chineză, trebuie să știți că și aici e un pericol mare, cred. Una din marile primejdii pe care le trăiește Europa acum este, încet-încet, cum spun nemții, năvălirea chinezilor”, a precizat Neagu Djuvara.

INREGISTRAREA EMISIUNII AICI

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare