Navele de croazieră încep să revină pe Dunăre

Navele de croazieră încep să revină pe Dunăre, după ce pandemia de Covid-19 a paralizat turismul global şi a forţat touroperatorii să suspende călătoriile, transmite Reuters conform Agerpres.

Amatorii de croaziere trebuie să respecte noi reguli strice de securitate pe navele companiei germane Nicko Cruises, primele care vor relua croazierele pe Dunăre în data de 22 iulie. Această companie operează în prezent trei nave care oferă călătorii de şase până la opt zile începând de la Passau, Germania, până la Budapesta, Ungaria.

„În mod normal, avem un grad de ocupare de 90%, anul acesta avem un grad de ocupare de aproximativ 70%. Nu există o limită cu privire la numărul de pasageri pe care îi putem avea la bord astfel că suntem fericiţi pentru fiecare oaspete”, a declarat managerul Alexander Steiner la bordul navei de croazieră NickoVISION. Oaspeţii vin în principal din Germania, Austria şi Elveţia şi sunt în continuare restricţii de călătorie pentru grupurile care vin din SUA, Marea Britanie şi Israel, a spus Steiner.

Pasagerii trebuie să treacă un test COVID înainte de a urca la bord şi să poarte măşti atunci când se deplasează de-a lungul vasului. Amplasarea meselor a fost modificată şi au fost introduse ecrane de separare iar ospătarii poartă măşti şi mănuşi. De asemenea, pasagerilor li se ia temperatura zilnic şi în cazul excursiilor se aplică reguli speciale de siguranţă.

Nu cred că au fost ocupate toate locurile de pe vas…mi se pare o experienţă sigură aşa că nu sunt îngrijorat”, spune Kilian Weber, un profesor de engleză din Elveţia.

Pentru cei pasionaţi de croaziere, singurul lucru care lipseşte acum este bufetul la micul dejun, care a fost eliminat din cauza pericolului de răspândire a virusului. „Cu excepţia acestui lucru, este la fel cum a fost întotdeauna, pe lângă obligaţia de a purta mască”, spune Pia Rusp din Germania care şi-a rezervat o croazieră împreună cu soţul său încă din luna ianuarie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare