Naşul unui racket basarabean, inculpat în dosarul familiei Ponta, revoluţionar cu merite deosebite

Controversatul om de afaceri Liviu Munteanu, inculpat în dosarul în care cumnatul fostului premier Victor Ponta este acuzat de deturnare de fonduri publice, se află pe lista persoanelor care vor beneficia, pentru tot restul vieţii, de o indemnizaţie de 2.000 de lei pentru aportul în cadrul înfăptuirii Revoluţiei Române din 1989. Munteanu este naşul de cununie al unuia dintre cei mai periculoşi rakeţi din Republica Moldova, scrie adevarul,ro.

Potrivit unor surse din lumea interlopă, Liviu că Munteanu nu este doar prieten, ci chiar cumătru, respectiv naş de cununie al interlopilor basarabeni, Vasile Rodideal şi Ion Druţă. Primul dintre ei este căutat peste tot în lume de Interpol după ce a fost condamnat în România pentru instigare la omor, iar cel de-al doilea se află după gratii în Republica Moldova, fiind cercetat şi în două dintre cele mai celebre asasinate din ţara noastră: cel din cartierul Vitan, Bucureşti, şi cel al omului de afaceri băcăuan Valeriu Damian.

Omul de afaceri Liviu Munteanu este cercetat alături de Iulian Herţanu, dar şi de deputatul Sebastian Ghiţă, într-un dosar ce vizează deturnarea a aproximativ 8 milioane de lei dintr-un proiect de finanţare europeană privind extinderea canalizării oraşului Comarnic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Articole relationate

    Categorii populare