Musk cumpără Twitter cu 44 miliarde de dolari

Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a ajuns luni la un acord privind achiziţionarea platformei de socializare Twitter Inc pentru 44 miliarde de dolari, transmite Reuters conform Agerpres.

După anunţarea informaţiei acţiunile Twitter au urcat cu aproximativ 6%.

Discuţiile privind finalizarea acordului, care săptămâna trecută părea nesigur, au accelerat în weekend după ce Musk i-a încântat pe acţionarii Twitter cu detaliile financiare ale ofertei sale.

Sub presiune, Twitter a început să negocieze cu Musk achiziţionarea companiei la preţul propus de 54,20 dolari pe acţiune. Acest preţ reprezintă o primă de 38%, comparativ cu cotaţia înregistrată la data de 1 aprilie, ultima zi înainte ca Musk să provoace o surpriză prin anunţul că a acumulat o participaţie de peste 9% la platforma de socializare Twitter.

În urma tranzacţiei Twitter nu va mai fi o companie publică, aşa cum era de la Oferta Publică Iniţială din 2013.

„Libertatea de exprimare este temelia unei democraţii funcţionale, şi Twitter este piaţa oraşului digitală unde sunt dezbătute problemele vitale pentru viitorul umanităţii”, se arată într-un comunicat al şefului Tesla.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare