Mureșul, lider național la mame minore

Preşedintele Salvaţi Copiii Mureş, dr. Meda Neagoe, a anunţat, marţi, că judeţul Mureş a ajuns, în acest an, la 931 de mame minore, fiind lider la nivel naţional.

Ea a subliniat că unul din patru copii născuţi de mame sub 18 ani se nasc prematuri sau cu malformaţii congenitale.

„Judeţul Mureş a ajuns, anul acesta, la un număr de 931 de mame minore, suntem pe primul loc în ţară. Este rezultatul unui an de analize efectuată de către Salvaţi Copiii România, privitoare la situaţia mamelor minore şi din zonele defavorizate din România şi din Republica Moldova. Din păcate, judeţul Mureş conduce la mame minore, conduce la copii care se nasc din mame minore, aceşti copii au şi probleme, unul din patru se nasc înainte de termen, au diferite malformaţii congenitale, necesită apoi tratamente şi intervenţii specializate. Ne îngrijorează pentru că totalul de 931 de mame se referă la 2019, fiindcă se pare că în 2020 situaţia se agravează, vârsta medie de naştere a unui copil a scăzut la 16,3 ani (…) Problema este că ele provin din medii defavorizate, una din patru abandonează educaţia, creşte abandonul şcolar şi atunci devin foarte vulnerabile în mediul social. Încercăm, prin filiala Mureş, care are un centru în comuna Râciu, unde coordonatoare este Nicoleta Baciu, o asistentă socială şi o femeie extraordinară, încercăm să demonstrăm şi să creăm un model. Aici a dat rezultate. Căutăm şi alte localităţi unde să ne oferim ajutorul”, a declarat dr. Meda Neagoe.

Potrivit acesteia, prin programul de succes implementat în comuna Râciu, s-a reuşit ajutorarea mamelor minore inclusiv prin cursuri de parenting, dar şi diminuarea numărului mamelor minore, prin educaţie contraceptivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare