MOTIVAREA INSTANȚEI: George Copos, specialist în evaziune fiscală

Fostul patron al Rapidului, George Copos avea o predilecţie pentru faptele de evaziune fiscală – trei reţinute de judecătorul care a dispus sporirea pedepsei sale cu o jumătate de an de închisoare – şi se specializase în comiterea acestei infracţiuni, arată magistratul, în motivarea decizie sale, transmite Mediafax. 

Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 care a decis sporirea cu şase luni a pedepsei lui Copos de patru ani de închisoare arată că cele trei fapte de evaziune fiscală comise de acesta, pentru care a fost condamnat, „denotă o predilecţie” şi „o specializare” în comiterea acestui tip de faptă.

„Instanţa va examina dacă raportat la toate împrejurările cauzei se impune aplicarea vreunui spor de pedeapsă, iar în caz afirmativ care ar trebui să fie cuantumul acestuia pentru ca pedeapsa pe care o execută petentul să-şi atingă scopul”, începe analiza magistratului, în care se notează în continuare că „instanţa constată că petentul a fost condamnat pentru comiterea a trei infracţiuni de evaziune fiscală, ceea ce denotă o predilecţie a sa pentru acest tip de infracţiuni şi totodată o specializare în această direcţie”.

„De asemenea, intervalul de timp mare între data comiterii faptelor, 1999, 2003, 2004 relevă o perseverenţă infracţională ieşită din comun. Astfel nu se poate vorbi despre simple acte izolate ale petentului, ci de o strategie foarte bine elaborată a acestuia de a frauda bugetul de stat şi de a-şi însuşi sumele respective de bani”, mai arată judecătorul, în motivare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare