spot_img
3.4 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăJustitieMOTIVAREA ELIBERĂRII LUI DAN VOICULESCU: A făcut curățenie în închisoare și a...

MOTIVAREA ELIBERĂRII LUI DAN VOICULESCU: A făcut curățenie în închisoare și a participat la conferințe și activități

-

Dan Voiculescu a avut în detenție un comportament „constant pozitiv”, nu a fost sancționat niciodată și a fost recompensat de mai multe ori, el participând la diverse concursuri tematice, conferințe și activități sportive, artistice și religioase, dar a și muncit la punctul de lucru „Curățenie” din cadrul Penitenciarului Rahova, se arată în motivarea deciziei prin care Judecătoria Sectorului 5 a admis eliberarea condiționată a omului de afaceri.

- Reclama -

Judecătoria Sectorului 5 a dat publicității marți motivele pentru care a admis, pe 9 iunie, cererea de eliberare condiționată formulată de Dan Voiculescu.

- Advertisement -

Astfel, magistrații susțin că Dan Voiculescu a executat, până la data de 24 mai 2017, în total 1.408 zile din cei 10 ani de închisoare (3.653 zile) primiți în dosarul ICA, dintre care 387 zile fiindu-i considerate ca executate pe baza muncii prestate și a instruirii școlare și formării profesionale).

Cum pentru a putea fi eliberat condiționat, Dan Voiculescu trebuia să execute cel puțin o treime din pedeapsa de 10 ani închisoare, reprezentând 1.217 zile, instanța a constat că este îndeplinită condiția referitoare la executarea fracțiunii minime obligatorii din pedeapsă.

- Advertisement -

În ceea ce privește modalitatea în care lui Dan Voiculescu i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile, instanța susține că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparține exclusiv administrației penitenciarului.

„Cu privire la celelalte două condiții ale liberării condiționate, stăruința în muncă și disciplina condamnatului, din caracterizarea comportamentului petentului în perioada analizată a executării pedepsei, instanța reține că deținutul a avut un comportament constant pozitiv, o atitudine corespunzătoare normelor instituționale, a participat la diverse concursuri tematice, conferințe și activități sportive, artistice și religioase, având un total de 1.882 de credite. În ceea ce privește solicitarea procurorului, de respingere a cererii de eliberare condiționată, întrucât petentul a finalizat fără credite un număr de 17 programe educaționale la care a participat, se constată că 8 dintre acestea sunt activități sportive (care prin natura lor nu se încheie prin acordarea de credite), petentul având o participare consistentă la alt tip de activități educaționale, 48 de programe pe care le-a încheiat și la care a primit credite suficiente pentru a demonstra o îndreptare a comportamentului. Relevant în acest sens este faptul că petentul nu a fost sancționat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de eliberare condiționată”, se arată în motivare.

În ceea ce privește argumentele DNA, referitoare la lipsa dovezilor de îndreptare a comportamentului, prin neacoperirea despăgubirilor la care Dan Voiculescu a fost obligat sau prin contestarea „pe orice căi posibile” a laturii civile a hotărârii de condamnare, instanța constată că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenție.

„Condiția analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenție, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activități lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc. Cum instanța este ținută de înțelesul expres al normei juridice, ce este limpede în acest caz, nu va extinde sfera noțiunii de ‘îndreptare a comportamentului’ și la ipoteze ce nu au fost avute în vedere de legiuitor la data edictării actului normativ (respectiv la analiza comportamentului prin prisma achitării obligațiilor civile, a cheltuielilor judiciare, dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal neimpunând o atare condiție). De asemenea, în același context, instanța va înlătura, ca nefondate, argumentele procurorului referitoare la lipsa dovezilor de îndreptare a comportamentului celui condamnat dedusă din împrejurarea că acesta a contestat hotărârea de condamnare. Se reține, în acest sens, că orice cetățean beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și are obligațiile prevăzute de acestea. Promovarea unor căi de atac sau a unor acțiuni în justiție se circumscrie accesului liber la justiție potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept”, mai spun judecătorii.

Magistrații arată că Dan Voiculescu s-a predat Poliției în ziua în care a fost condamnat în dosarul ICA și nu există indicii că el ar fi încercat să ascundă sau să sustragă bunuri de la executarea obligațiilor civile.

„În ceea ce privește prestarea unei activități lucrative și/sau de instruire școlară și formare profesională, instanța constată că petentul a desfășurat o astfel de activitate pe durata detenției, în acest sens fiind evidențiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curățenie (în perioada ianuarie 2016 — mai 2017, dar și anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă și un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări științifice (…). Pentru aceste considerente, având în vedere comportamentul petentului în detenție, astfel cum a fost analizat anterior, dar și vârsta și starea de sănătate a acestuia (pentru care s-au depus mai multe documente medicale), instanța apreciază că este întemeiată cererea sa de eliberare condiționată, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.59 și art.60 din vechiul Cod penal”, se mai arată în motivare.

Pe 24 mai 2017, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Rahova a decis, în unanimitate, amânarea eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu cu 5 luni, respectiv până la data de 23 octombrie 2017, „având în vedere perioada scurtă executată efectiv din pedeapsă până la acest moment (1.021 zile din 3.653 zile, respectiv 2 ani 9 luni și 13 zile din 10 ani), faptul că liberarea condiționată este doar o vocație și nu un drept, oportunitatea liberării, privită prin prisma atingerii scopului pedepsei, rămânând la aprecierea comisiei, iar mai apoi a instanței de judecată, faptul că, până la acest moment, deținutul nu are un regim de executare inferior celui închis și apreciind că se mențin și temeiurile avute în vedere de comisie cu prilejul primei analize, când a fost amânată liberarea la o dată ulterioară momentului de față, apreciindu-se că scopul pedepsei nu a fost atins”.

Dan Voiculescu a depus o cerere în instanță, iar pe 9 iunie Judecătoria Sectorului 5 a decis că el poate fi eliberat condiționat, însă hotărârea nu este definitivă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img