Moscova încântată: Cooperarea dintre Rusia şi Ungaria a atins un nivel fără pereche

Cooperarea dintre Rusia şi Ungaria a atins un nivel fără pereche, a declarat ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, într-un interviu acordat cotidianului budapestan „Magyar Nemzet”. Acesta va face, marţi, o vizită de lucru la Budapesta, la invitaţia lui Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Potrivit lui Lavrov, relaţiile dintre cele două ţări sunt
“bazate pe un pragmatism sănătos, pe respectarea intereselor
reciproce şi un accent pe munca creativă din partea ambelor părţi”.

Făcând referire la sancţiunile UE impuse Rusiei în anul 2014,
care au redus şi comerţul dintre Ungaria şi Rusia, ministrul rus de
externe a confirmat că Rusia este pregătită să dezvolte relaţii
comerciale şi economice cu Ungaria în volumul şi profunzimea pentru
care partenerii lor din Ungaria sunt dispuşi să se angajeze. “Pe
lângă reînnoirea relaţiilor comerciale reciproce, există încă
posibilităţi pentru relansarea investiţiilor, a cooperării
tehnico-ştiinţifice şi industriale”, a adăugat acesta.

Politicianul rus a evidenţiat cooperarea de succes dintre cele
două ţări în lupta împotriva noii pandemii de coronavirus, amintind
că Ungaria a fost prima şi, până în prezent, singura ţară din UE
care a autorizat vaccinul rusesc Sputnik V şi, de asemenea, a
achiziţionat un lot semnificativ din acesta. El a mai adăugat că
există discuţii cu privire la eventuala posibilitate de fabricare a
acestui produs în Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Piața electro-IT a pierdut 200 milioane de euro

    Prudenţa consumatorilor şi incertitudinea din economie au şters cu...

    Delegație a Senatului ceh la Eibenthal, satul de cehi de pe Clisura Dunării

    În cadrul vizitei oficiale pe care delegația Senatului Republicii...

    MIG-urile poloneze pentru Ucraina nu pot merge la luptă

    Ucraina nu va putea folosi în luptă avioanele de...

    The Economist și Politico: Izolarea AfD a dat greș

    The Economist revine cu o analiză a altui clivaj...

    Din The Economist in presa maghiară unirea României cu Moldova

    Ziarul ungar Világgazdaság comentează pe larg un articol recent...

    DIN CICLUL „SĂ JUPUIM CETĂȚEANUL”: Plan de amenzi in vămile României

    Vămile României au, de acum, un document cu indicații...

    Articole relationate

    Categorii populare